3dots.ro

Un român, prima persoană cu COVID într-o regiune italiană cu niciun caz de coronavirus până acum

Un român, prima persoană cu COVID într-o regiune italiană cu niciun caz de coronavirus până acum
Din articol:

Având în vedere că nu ne prea putem mândri c-am fi primii în prea multe domenii, trebuie salutat ca atare românul, recent întors din țară, care a devenit prima persoană diagnosticată cu COVID pe insula italiană Pantelleria, regiune în care până acum nu s-a înregistrat niciun caz de infectare.

Potrivit La Sicilia, bărbatul a ajuns pe insulă pe data de 22 septembrie și a fost plasat în carantină timp de două săptămâni, așa cum prevăd restricțiile impuse de italieni pentru cetățenii veniți din România, dar și din alte state.

La sfârșitul perioadei de izolare, i s-a făcut testul care a ieșit pozitiv.

Bărbatul locuiește de mai mult timp pe insulă împreună cu soția lui, dar a fost în România în septembrie. Și soția lui a fost plasată în carantină, iar acum este în așteptarea rezultatului testului.

Ciudat este că la întoarcerea din România bărbatul a fost testat, iar atunci rezultatul a fost negativ.

Pantelleria este o insulă cu aproximativ 8.000 de locuitori care aparține regiunii Sicilia. Pe insulă louiesc și lucrează mai mulți români.

© 2025 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs