
BBC. Ruşii își părăsesc ţara şi încearcă să ajungă în Occident, de teamă că vor ajunge să trăiască precum pe vremea URSS

La un punct de trecere al graniţei dintre Rusia şi Finlanda, Vaalimaa, la 193 de kilometri est de Helsinki, s-a format deja o coadă de mașini și autobuze pentru controlul vamal. Nu sunt ucraineni, sunt ruşi şi, deşi fluxul nu este unul mare, este constant, relatează BBC.
Cei care trec frontiera spun că vor să ajungă în Occident pentru a nu retrăi ca în vremurile de pe vremea fostului URSS.
Unii sunt nerăbdători să părăsească Rusia, deoarece a existat un zvon persistent că guvernul lui Putin ar putea introduce în curând legea marţială, ca răspuns la demonstraţiile împotriva invaziei Ucrainei.
Jurnaliștii BBC au vorbit cu o tânără rusoaică care pleca în Occident – una dintre cei norocoşi care a primit viză de intrare în UE înainte de intrarea în vigoare a sancțiunilor.
”Oamenii din Ucraina sunt rudele noastre – familia noastră. Nu ar trebui să-i omorâm”, spune rusoaica, cumva disperată de turnura pe care au luat-o lucrurile în viața ei.
Ea mai afirmă că majoritatea ruşilor nu vor acest război, dar că sunt speriați de riscul de a ajunge la închisoare dacă încearcă să-i înfrunte Putin.
Ea spune că nu are de gând să se întoarcă în Rusia atâta timp cât regimul Putin este la conducere.
O altă femeie care a părăsit Rusia, şi a ajuns la Istanbul, a declarat pentru BBC, prin telefon, că a plecat fiind îngrozită de o revenire la un nivel de trai și la un stil de viață aşa cum a fost în Uniunea Sovietică.
”Am 30 de ani, nu am văzut ce e mai rău… represiunile, poliţia secretă”, a spus ea. „Am avut o teamă foarte clară că, dacă nu voi pleca acum, nu voi mai putea face niciodată”.
Identică situației de la vamă, în gara din Helsinki, trenul din Sankt Petersburg aduce sute de oameni nerăbdători să fugă din Rusia. Majoritatea locurilor din trenuril sunt complet rezervate, iar preţurile biletelor sunt în creştere.
Suma de bani pe care o pot scoate ruşii din ţară este limitată. Rubla este în stare de colaps; economia rusă a început să fie afectată de sancţiuni şi de retragerea multor mari companii occidentale. Guvernul Rusiei este disperat să evite o hemoragie a finanțelor din bănci.
Sancţiunile împotriva ruşilor bogaţi îi vor determina să se întoarcă împotriva preşedintelui Putin? Cu siguranţă nu este imposibil, dar este puţin probabil să-l forţeze să oprească războiul împotriva Ucrainei. Un semnal în acest sens este apelul gigantului petrolier rus Lukoil pentru oprirea invaziei.
Dacă principalele elemente ale economiei ruse se întorc împotriva lui Putin, îi va fi mult mai greu să continue fără a face schimbări mari – precum introducerea legii marţiale.
Jurnaliștii BBC remarcă faptul că în Finlanda, la nivel social, există o simpatie imensă pentru cetățenii ruși care au luat decizia de a-și părăsi țara – la fel ca şi pentru Ucraina şi cetățenii săi. Această simpatie şi teama că Rusia ar putea ataca alţi vecini, cum ar fi Finlanda însăşi, schimbă atitudinile faţă de înclinaţiile tradiţionale ale Finlandei către neutralitate.
Potrivit ultimelor sondaje de opinie, o majoritate tot mai mare de finlandezi consideră că este timpul ca ţara lor să se alăture NATO şi să aibă acces la protecţia pe care ar aduce-o apartenenţa la alianţă.