Studiu. Peste 5 miliarde de oameni ar muri în urma foametei provocate de un război nuclear 

16 Aug 2022 | scris de Anita Raicu

Peste cinci miliarde de persoane ar muri de foame în urma unui război nuclear pe scară largă potrivit unui studiu global realizat de cercetătorii climatologi de la Rutgers University din New Jersey.

Studiu. Peste 5 miliarde de oameni ar muri în urma foametei provocate de un război nuclear 

Cercetătorii au ales să folosească ca ipoteze de bază în calculul răspândiri norului de praf radioactiv ce ar apărea ca rezultat unei conflagrații nucleare, și care ar bloca ajungerea razelor solare pe Pământ, șase scenarii - cinci războaie locale între India și Pakistan și un război major între SUA și Rusia.

Datele obținute au fost apoi introduse în Community Earth System Model, un instrument de prognoză climatică susținut de Centrul Național pentru Cercetare Atmosferică (NCAR), care a făcut posibilă estimarea productivității culturilor majore (porumb, orez, grâu de primăvară și soia) la nivel național, în întreaga lume.

Cercetătorii au determinat, de asemenea, schimbările proiectate în pășunile pentru animale și în pescuitul marin global.

Rezultatele obținute arată că și în cazul unul conflict la scară redusă, adică un război local între India și Pakistan, producția medie globală de alimente ar fi redusă cu 7%, după cinci ani de conflict.

În cel mai rău scenariu de război – un conflict nuclear pe scară largă între Statele Unite și Federația Rusă – producția medie globală ar scădea cu aproximativ 90%, la trei până la patru ani de ostilități, spun cercetătorii.

Scăderile recoltelor vor fi cele mai severe în țările cu latitudini medii și înalte, inclusiv în cazul marilor exportatori precum Rusia și SUA, ceea ce ar putea duce la restricții ale exporturilor și ar putea cauza perturbări majore în țările dependente de importuri din Africa și Orientul Mijlociu, se arată în studiu.

Potrivit oamenilor de știință, în timpul unui război major, peste 75% din populația planetei va muri de foame în aproximativ doi ani.

Cercetătorii avertizează că în cadrul studiului nu au luat în calcul impactul produs de distrugerea stratului de ozon, rezultat al supraîncălzirii stratosferei, proces care va conduce la mărirea cantității de raze ultraviolete ce ating suprafața Pământului, cu efect asupra suprafețelor cultivate și animalelor.

Cercetătorii spun că rezultatele studiului demonstrează că deja există informații mai mult decât suficiente pentru a afirma că un război nuclear de orice amploare ar distruge sistemele alimentare globale, ucigând miliarde de oameni în acest proces.

”Munca noastră arată în mod clar că este timpul ca aceste nouă țări să asculte știința și restul lumii și să semneze acest tratat”, spun cercetătorii.

Singura soluție pe termen lung pentru a elimina acest pericol potențial este Tratatul ONU privind interzicerea armelor nucleare, care a fost ratificat până acum de 66 de țări, dar nici una dintre cele nouă puteri nucleare.

 


CLICK - Follow us on Google News