Scoția. Prințul Andrew, huiduit la procesiunea funerară a Reginei Elisabeta a II-a – video
Un tânăr scoțian în vârstă de 22 de ani a fost arestat luni la Edinburgh, după ce a strigat ”Andrew, ești un bătrân bolnav!” la procesiunea funerară a Reginei Elisabeta a II-a, făcând referire la acuzațiile de agresiune sexuală lansate împotriva celui de-al doilea fiu al reginei, prințul Andrew, informează Forbes.
Cortegiul funerar se îndrepta pe Royal Mile din Edinburgh, de la Hollyroodhouse – reședința oficială a monarhiei britanice în Scoția, spre Catedrala St. Giles unde s-a desfășurat o slujbă de comemorare a defunctei regine.
Prințul Andrew, alături de ceilalți trei copii ai reginei, inclusiv noul rege Carol al III-lea – mergeau în spatele sicriului mamei lor.
Prințul Andrew este singurul membru din familia regală care nu poartă uniforma militară în perioada de doliu pentru regina Elisabeta a II-a, participând la funeralii îmbrăcat în costum.
Explicația constă în faptul că protocolul prevede ca doar membrii familiei regale care dețin titluri militare au dreptul de a îmbrăca uniforma, iar Ducelui de York i-au fost retrase titlurile militare onorifice după scandalul Jeffrey Epstein.
Imaginile de la incident arată un tânăr care, în momentul în care procesiunea trece prin fața lui, îi strigă Ducelui de York: ”Andrew, ești un bătrân bolnav!”.
Tânărul a fost reținut de poliție, fiind acuzat pentru tulburarea liniștii publice.
Este ce-a de-a patra arestare operată de poliția britanică în timpul ceremoniei funerare dedicate Reginei Elisabeta a II-a.
Duminică, o tânără în vârstă de 22 de ani – care a fost văzută ținând o pancartă cu un mesaj antimonarhic în fața Catedralei St. Giles în timpul proclamării succesiunii lui Charles la Edinburgh – a fost acuzată de încălcarea liniștii publice.
Un bărbat în vârstă de 74 de ani a fost, de asemenea, arestat și acuzat de încălcarea liniștii publice, tot duminică, în apropiere de Holyroodhouse.
O a patra persoană a fost arestată în Oxford, în timpul proclamării noului rege de către comitatul local, fiind suspectată de comportament care ar putea provoca hărțuire sau suferință, a declarat poliția.
Bărbatul reținut a explicat că el doar s-a opus vocal proclamării lui Charles, iar poliția i-a spus că a fost arestat în temeiul unei noi legi de menținere a liniștii publice care a intrat în vigoare în Marea Britanie la începutul acestui an și care permite forțelor de ordine să impună mai multe restricții asupra protestelor.