După cum era de așteptat, echilibrul pe care Regina Elisabeta a II-a l-a instaurat în viața politică din zona Commonwealth-ului a fost perturbat de decesul său, iar politicienii republicani australieni susțin demararea urgentă a procesului de revizuire a formei de organizare a statului.
Guvernul federal australian, laburist, își prezentase de ceva vreme intenția de a organiza un referendum, sub rezerva subliniată și de parlamentarii republicani că orice schimbare în acest sens ar fi fost puțin probabilă atât timp cât Elisabeta a II-a era șef al statului.
Liderul Partidului Verzilor, Adam Bandt, a folosit mesajul de condoleanțe pe care l-a transmis public la decesul monarhului britanic, subliniind faptul că a sosit momentul unei schimbări constituționale, scrie The Guardian.
”Odihnește-te în pace, Regină Elisabeta a II-a! Gândurile noastre se îndreaptă către familie și către toți cei care au iubit-o.
Este momentul ca Australia trebuie să meargă înainte. Trebuie să devenim o republică”, a scris Bandt pe contul său de Twitter.
La scurt timp după aceea, colega sa de partid, senatoarea Mehreen Faruqi, a transmis la rândul său un mesaj mobilizator, adăugând că ”nu poate deplânge dispariția liderului unui imperiu rasist”.
”Condoleanțe tuturor celor ce au cunoscut-o pe Regină. Eu nu pot deplânge dispariția liderului unui imperiu rasist, construit pe furtul vieților, pământului și bogățiilor popoarelor colonizate. Avem nevoie urgent de un tratat, de justiție și reparații pentru coloniile britanice și trebuie să devenim republică”, a scris senatoarea australiană pe contul său de Twitter.
Prim-ministrul australian, Anthony Albanese, un susținător al ideii de republică, a refuzat să comenteze, pentru moment, declarațiile celor doi politicieni ecologiști.
”Astăzi nu este o zi pentru politică. Este o zi în care aducem un omagiu serviciilor aduse de Reginei Elisabeta în calitate de șef al statului nostru în acești 70 de ani și pentru a-i mulțumi pentru devotamentul și contribuția sa la dezvoltarea Australiei”, a declarat prim-ministrul australian la un post de radio.