Sinead O’Connor, la spital: Am decis să-mi urmez fiul. Nu are rost să trăiesc fără el
După o serie de mesaje în care anunța că vrea să-și urmeze fiul, care s-a sinucis, Sinead O'Connor le-a transmis fanilor că merge la spital, pentru a primi ajutor specializat.
"Am decis să-mi urmez fiul. Nu are rost să trăiesc fără el. Tot ce ating, stric. Trăiam doar pentru el. Și acum a plecat", a scris cântăreața pe un cont de Twitter neverificat, conectat contului ei oficial.
O'Connor, care a fost deschisă în legătură cu propriile ei lupte mentale și gânduri de sinucidere în trecut, a mai spus că s-a simțit ”pierdută” și s-a învinuit pentru moartea fiului ei adolescent.
Ulterior, cam o oră mai târziu, artista le-a cerut scuze fanilor pentru postările ei alarmante și i-a asigurat că va căuta asistență medicală.
"Îmi pare rău. Nu ar fi trebuit să spun asta. Sunt cu polițiștii acum, în drum spre spital. Îmi pare rău că am supărat pe toată lumea", a postat ea.
"Sunt pierdută fără copilul meu și mă urăsc. Spitalul va ajuta un timp. Dar îl voi găsi pe Shane. Aceasta este doar o întârziere," a adăugat.
Reprezentanții lui O'Connor au refuzat să comenteze această problemă cu CNN.