Un fost sportiv ceh și-a anulat eutanasierea asistată, programată în Elveția, când a aflat că va deveni tată: ”Iubire, nu mai vreau să mor!”
Jan ”Honzik” Kavalír, un fost sportiv în vârstă de 33 de ani care suferă de Scleroză Laterală Amiotrofică (ALS) în stadiu terminal, avea programată eutanasierea asistată în Elveția, dar a renunțat la procedura pentru care plătise 13.000 de euro, după ce Martina, soția lui, l-a anunțat că e însărcinată, relatează Blesk.
Jan, fost sportiv, antrenor de fitness și jurnalist la revista ”Muscle&Fitness” se luptă de șapte ani Scleroză Laterală Amiotrofică incurabilă, nu se mai poate mișca sau vorbi, comunicând doar cu ochii.
Primele simptome ale bolii începuseră să se manifeste din septembrie 2017, când a început să aibă probleme cu mâinile, mai ales cu prinderea, iar diagnosticul a fost confirmat în martie 2018.
”Faptul că m-am căsătorit cu el nu a fost un sacrificiu”
Și-a cunoscut soția, Martina (35 de ani), triatlonistă de performanță, în mai 2017. Jan a cerut-o pe Marina de soție în 2020, chiar la finalul unei curse.v ”Am fost foarte emoționată, a venit, a îngenuncheat și mi-a oferit inelul. Faptul că m-am căsătorit cu el nu a fost un sacrificiu, ci un pas firesc din iubire. Îl iubesc”, spune Martina.
În timp, după cum era de așteptat, boala s-a agravat. ”Honzík a început să cadă pe stradă. A fost oribil. Brusc, un tip de 90 de kilograme, un atlet, un antrenor, alunecă necontrolat pe beton, zdrobindu-și capul… Apoi a început să cadă pe scări. M-am confruntat cu realitatea și a trebuit să accept că nu se va vindeca”, povestește Martina.
Vara trecută au luat decizia de a apela la eutanasia asistată medical. Martina s-a ocupat de documentele necesare pentru el în Elveția, unde procedura este legală, undeJan trebuia să plece în dimineața zilei de 17 aprilie.
”Honzík nu a vrut să moară vara, atunci când lumea este veselă, colorată, frumoasă. I-ar fi mai greu să plece. A vrut lunile de iarnă, însă ultima dată posibilă era aprilie. În același timp, și-a dorit să vadă lucrurile lui preferate, de exemplu meciurile de MMA, din 13 aprilie”, spune Martina.
”Au fost emoții în ultimele zile, Honza al meu își luase rămas bun de la toată lumea. Am verificat rezervarea la hotelul din Elveția, am vorbit la clinică, dacă sunt toate documentele… Dar am primit un telefon și am aflat că, după ani de încercări, eram însărcinată. A fost un moment nebunesc și am izbucnit în plâns”, a descris Martina momentele tulburătoare.
«Iubito, nu mai vrea să mor!»
A decis să-și anunțe soțul că este însărcinată. I-am spus că nu știu dacă este corect pentru el, dar tot vreau să-i ofer un alt ”scenariu”. Inițial a refuzat: ”Îmi pare rău, e viața mea și vreau să o termin, plecăm!”.
”A vrut să moară și pentru a-mi permite să trăiesc din nou o viață normală. După ce i-am spus despre fetiță, răspunsul lui: «Iubito, nu mai vrea să mor!»”.
Toți cei apropiați cuplului speră acum că Honza va trăi pentru a-și vedea fiica. Martina urmează să nască în noiembrie!
Ce este Scleroza Laterală Amiotrofică?
Scleroza Laterală Amiotrofică (ALS) este o boală neurodegenerativă fatală a neuronilor motori ai creierului și măduvei spinării. Din cauza pierderii celulelor creierului, pacientul pierde controlul asupra mușchilor, rămâne paralizat, menținându-și, în același timp, abilitățile psihice și mentale. Cauzele bolii nu sunt fost încă suficient clarificate.