3dots.ro

UK. Două surori gemene, asistente medicale, au murit infectate cu coronavirus, la trei zile una după alta

UK. Două surori gemene, asistente medicale, au murit infectate cu coronavirus, la trei zile una după alta
Din articol:

Două surori gemene, asistente medicale în Marea Britanie, au decedat la interval de câteva zile una de cealaltă, după ce s-au infectat cu Covid-19, scrie BBC.

Katy Davis, asistentă la pediatrie, a murit, marţi, la spitalul din Southampton, în timp ce geamăna sa, Emma, fostă asistentă medicală, a decedat, în acelaşi spital, trei zile mai târziu.

"Întotdeauna au spus că au venit împreună pe lume şi vor pleca împreună. Nu există cuvinte pentru a descrie cât de speciale erau. Tot ceea ce şi-au dorit a fost să-i ajute pe alţii.

Încă de când erau mici, se jucau prefăcându-se că sunt doctoriţe sau asistente medicale. Şi-au îngrijit cu dragoste toţi pacienţii, erau oameni excepţionali", a declarat, pentru BBC, Zoe, sora mai mică a celor două.

Cele două femei aveau și alte afecțiuni cronice şi nu se simţeau bine de ceva timp.

Katy, care lucra la Spitalul pentru copii din Southampton, a fost testată pozitiv cu Covid-19 la internarea în spital şi a decedat marţi seară. Sora ei geamănă, cu care locuia în aceeaşi casă, a murit vineri.

"Colegii au descris-o drept o asistentă dedicată, care a împărtăşit din cunoştinţele ei pentru a se asigura că pacienţii primesc grija de care au nevoie. Emma Davis a lucrat la acelaşi spital precum sora ei, timp de nouă ani, până în 2013", se arată într-un comunicat al Colegiului Regal al asistentelor medicale.

În total, 50 de asistente medicale şi-au pierdut viaţa de la debutul pandemiei, în Marea Britanie.

© 2025 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs