3dots.ro

Torino. Un bancher a devenit erou național după ce a prins din zbor un copil ce căzuse de la etajul cinci 

Torino. Un bancher a devenit erou național după ce a prins din zbor un copil ce căzuse de la etajul cinci 

Un bancher în vârstă de 37 de ani, din Torino, a devenit erou național în Italia după ce a salvat aproape miraculos un copil care a căzut, sâmbătă, de la un balcon aflat la etajul cinci al unui bloc, relatează CNN.

Mattia Aguzzi a declarat că el şi prietena sa se îndreptau spre un magazin din centrul oraşului Torino, cu puţin înainte de prânz, atunci când a auzit un bărbat strigând după ajutor.

”Am ieşit cu prietena mea să cumpărăm pâine şi ne-au atras atenţia nște ţipete. Apoi am văzut fetiţa aplecată pe marginea balconului. Se apleca din ce în ce mai mult, apoi s-a urcat pe margine, se ţinea doar cu mâinile, picioarele ei erau în aer”, a declarat Aguzzi pentru Sky24, vorbind în faţa spitalului unde i-au fost tratate rănile.

Inițial a strigat pentru a încerca să atragă atenţia fetiţei de trei ani, pentru a o împiedica să se caţere mai departe, dar când şi-a dat seama că nu-l aude, i-a calculat traiectoria şi s-a poziționat  în locul în care estima că o să cadă.

”Am început să ţip la ea să stea nemişcată şi să se întoarcă înăuntru, dar nu a auzit. Când am văzut-o căzând, m-am pus în calea ei, am închis ochii şi am sperat că totul va fi bine.

Am blocat-o amortizând şocul căzăturii şi am căzut amândoi la pământ. Iniţial nu am simţit niciun semn de viaţă, apoi copilul a început să plângă şi am răsuflat uşurat”, a spus eL

Primarul din Torino, Stefano Lo Russo, a cerut ca Aguzzi să fie omagiat. ”Acţiunile lui Mattia Aguzzi, concetăţeanul nostru care în această dimineaţă, prinzând-o din zbor, a salvat viaţa fetiţei care a căzut de la etajul cinci, este un gest eroic şi extraordinar”, a scris Lo Russo într-o postare pe Facebook.

Parlamentarul Camilla Laureti a declarat, de asemenea, că speră că bărbatului îi va fi acordată o medalie naţională. ”Propun ca #MattiaAguzzi, care a salvat o fetiţă care a căzut de la etajul cinci, riscându-şi siguranţa şi probabil propria viaţă, să primească Medalia de Aur pentru Valoare Civilă!”, a scris ea într-o postare pe reţeaua de socializare X, fostul Twitter.

De asemenea, premierul Italiei, Giorgia Meloni, i-a mulţumit bancherului. ”Povestea unei fetiţe care a căzut de la balconul unui apartament de la etajul al cincilea al unei clădiri din Torino ar fi putut să se transforme într-o tragedie. Dar datorită promptitudinii lui Mattia Aguzzi, care a văzut-o căzând şi a prins-o în aer, viaţa ei este salvată. Multă onoare şi recunoştinţă pentru acest tânăr erou”, a scris Meloni, duminică, pe X.

Modest, bancherul spune că nu se consideră un erou. ”Nu mă numiţi erou. Am făcut totul cât se poate de firesc. Nu m-am gândit la nimic şi am încercat să fac ceea ce trebuia făcut”, a spus el, înainte de a glumi că greutatea sa în plus l-a ajutat.

”Şi, în orice caz, acum nu-mi vor mai spune că este mai bine dacă slăbesc puţin. Totul s-a terminat cu bine. Ce ne-am putea dori mai mult? Destinul ne-a adus acolo. Întâmplarea, soarta. Din câte ştiu eu, suntem cu toţii bine. Şi asta, credeţi-mă, este cel mai frumos lucru”, a declarat Aguzzi.

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs