3dots.ro

Soluția lui Trump pentru a opri uraganele: De ce nu le lovim cu bombe nucleare? 

Soluția lui Trump pentru a opri uraganele: De ce nu le lovim cu bombe nucleare? 
Din articol:

Surse citate de publicaţia Axios, ne informează că mintea președintelui Donald Trump e într-o stare de continuă grație, după ce ar fi sugerat în mai multe rânduri folosirea unor bombe nucleare pentru a opri uraganele înainte de a ajunge pe teritoriul american.

”Înţeleg. Înţeleg. Dar de ce nu le lovim cu bombe nucleare? Se formează în apropiere de coasta Africii, iar în timp ce se mişcă peste Atlantic, aruncăm o bombă în mijlocul uraganului şi asta le va opri. De ce nu putem face asta?”, informează sursele citate că ar fi spus preşedintele într-o întâlnire cu oficiali de vârf ai agenţiilor de securitate pe tema pericolului uraganelor.

Sursele publicaţiei Axios, prezente la întâlnirea respectivă, continuă descrierea scenei cu răspunsul unui oficial la întrebarea lui Trump: ”Vom analiza ce spuneţi”. Preşedintele ar fi ridicat problema şi cu o altă ocazie, într-o conversaţie cu un membru de vârf al administraţiei. 

Un alt oficial al administraţiei i-a luat apărare preşedintelui, conform publicaţiei Axios, spunând: ”Scopul său – de a împiedica unui uragan catastrofal din a lovi teritoriul – nu e greşit. Obiectivul său nu e greşit”.

Casa Albă a refuzat să comenteze informaţiile publicate de Axios. ”Nu comentăm discuţiile private pe care preşedintele poate că le-a avut sau poate că nu cu echipa sa pentru securitate naţională”, au transmis responsabili de comunicare ai administraţiei.

Președintele american Donald Trump a catalogat drept ”ridicol” materialul publicat de Axois.

”Materialul de la Axios despre președintele Trump care a vrut să arunce în aer uraganele mari cu arme nucleare înainte să ajungă la țărm este ridicol. Nu am spus niciodată asta. Doar mai multe știri false”, afirmă Donald Trump într-un mesaj postat pe Twitter.

Într-un articol publicat de National Geographic se atrăgea atenţia asupra popularităţii ideii de a lovi cu bombe nucleare uraganele: ”E un gând atrăgător, mai ales când, în timpul perioadei uraganelor, ne amintim anual cât de distructive sunt aceste fenomene. Acesta este probabil şi motivul pentru care, în fiecare an din ultimele şase decenii, agenţii ale guvernului are primit scrisori de la cetăţeni îngrijoraţi care îndemnau lovituri preventive cu bombe nucleare împotriva uraganelor.”

Articolul menţionează că răspunsul dat de Administraţia Naţională a Oceanelor şi a Atmosferei a fost clar: ”N-ar trebui să fie nevoie s-o spunem, dar e o idee foarte proastă”. 

© 2025 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs