O mamă și bebelușul ei, de numai zece zile, au petrecut 90 de ore sub dărâmături, în oraşul Samandag din provincia Hatay, Turcia. Fară apă și fără mâncare, femeia a reușit să-și țină fiul în viață hrănindu-l la sân până când o echipă de salvatori a ajuns la ei.

După ce a ieşit din spital, femeia de 33 de ani a povestit experienţa ei pentru BBC.

Necla Camuz a născut pe 27 ianuarie și i-a dat fiului său numele Yagiz – „curajosul”.

Zece zile mai târziu, Necla se întorsese acasă de la maternitate, într-un apartament de la etajul doi într-un bloc nou, de cinci etaje. La ora 4:17 dimineaţa, când a avut loc primul seism, ea era trează şi îşi hrănea bebeluşul.

„Când a început cutremurul, am vrut să merg la soţul meu, care era în cealaltă încăpere.

Şi el voia să facă acelaşi lucru, dar când a încercat să ajungă la mine cu celălalt fiu al nostru, un dulap a căzut peste ei şi n-au mai putut să se mişte.

Pe măsură ce cutremurul devenea mai puternic, a căzut un perete, camera se zguduia, toată clădirea şi-a schimbat poziţia. Când s-a oprit, nu mi-am dat seama că căzusem cu un etaj mai jos. Le-am strigat numele, dar n-am auzit niciun răspuns”, povesteşte Necla.

Necla s-a trezit întinsă, cu bebeluşul la piept. Se afla sub un şifonier care atenuase şocul zidului ce se prăbuşise peste ea și copil. Timp de aproape patru zile a rămas blocată acolo, în aceeași poziție.

Necla a povestit că timp de 90 de ore nu a putut vedea nimic în jurul său, pentru că era întuneric beznă. a trebuit să se bazeze pe celelalte simțuri pentru a-și da seama ce se petrece în jurul ei.

La început, femeia spune că i-a fost foarte greu să respire, din cauza prafului. Însă acest lucru nu a durat mult. Pipăind în jurul ei, Necla a simțit câteva jucării, hainele din șifonier și mult moloz.

Din depărtare se auzeau voci. Necla a început să țipe și să bată în șifonier pentru a se face auzită.

„E cineva acolo? Mă aude cineva”, striga ea.

A continuat să bată în şifonier cu mici bucăţi de pietriş, însă s-a temut să folosească mai multă forță, pentru a nu crea dezechilibru în molozul ce se afla deasupra și a-l face să cedeze.

„Eram îngrozită”, spune Necla. Nimeni nu îi răspundea. Acela a fost momentul în care s-a gândit că ar putea să moară acolo.

Femeia spune că stând în întuneric total a pierdut noţiunea timpului.

„Îţi faci multe planuri pentru viitor când ai un copil, şi apoi… Te trezeşti sub dărâmături”, spune ea.

A continuat însă să-şi hrănească copilul la sân. Pentru că nu avea acces la apă sau hrană, a încercat să îşi bea propriul lapte, dar nu a reuşit.

După un timp, aceasta povesteşte că a început să audă zgomotul utilajelor şi al vocilor deasupra, însă acestea păreau foarte depărtate. A decis să-şi păstreze energia şi să nu strige decât atunci când echipa de salvare s-ar fi apropiat de ea.

Necla spune că nu credea că va mai fi scoasă de sub dărâmături, însă a încercat să rămână puternică pentru fiul ei. Bebelușul a dormit majoritatea timpului petrecut sub dărâmături. Când se trezea începea să plângă, iar atunci Necla îl hrănea la sân.

După mai bine de 90 de ore petrecute sub dărâmături, Necla a auzit câini lătrând în apropiere. S-a întrebat dacă visează, apoi a auzit şi voci de oameni.

„Eşti bine? Ciocăneşte o dată pentru da. În ce apartament locuieşti”, a fost întrebată.

Salvatorii au săpat cu grijă până când au ajuns la ea. Brusc, întunericul a dispărut, iar Necla s-a trezit cu lumina unei lanterne pe faţă.

Când echipa care a recuperat-o a întrebat-o care este vârsta fiului ei, Necla nu a ştiut ce să răspundă. Nu ştia cât a stat sub dărâmături, ci doar că fiul ei avea 10 zile când s-a produs cutremurul.

Când a ajuns la spital, Necla a aflat că soţul ei, Irfan, şi celălalt fiu al ei, Yigit, de trei ani, au supravieţuit cutremurului şi au fost scoşi de sub dărâmături înaintea ei.

Suferiseră răni la picioare şi sunt încă internaţi. Necla şi fiul ei nou-născut, însă, nu au fost afectaţi din punct de vedere fizic. Au stat în spital doar 24 de ore pentru observaţie, iar apoi au fost externaţi.

Femeia a rămas fără casă, iar acum s-a mutat cu mai mulţi membri ai familiei într-un cort.

„Cred că dacă bebeluşul meu n-ar fi fost suficient de puternic să supravieţuiască, n-aş fi fost nici eu. Mă bucur că este nou-născut şi nu îşi va aminti nimic”, spunea ea acum.