3dots.ro

Un septuagenar, despre soția internată într-un azil: «Nu a avut COVID, dar a murit din cauza lui»

Un septuagenar, despre soția internată într-un azil: «Nu a avut COVID, dar a murit din cauza lui»

Situația prin care trece omenirea din cauza pandemiei provocate de coronavirus este una delicată, în special pentru persoanele mai fragile emoțional, care nu se pot adapta sau, și mai grav, nu pot înțelege restricțiile care au perturbat modul de viață obișnuit.

O dramă s-a petrecut într-un azil de bătrâni din Marea Britanie, unde o bătrână internată a fost cuprinsă de disperare, crezând că a fost uitată de familie, fără să știe că din cauza restricțiilor nu putea primi vizite, scrie Daily Mail

Steven Ashworth, un britanic în vârstă de 73 de ani, spune că soția sa, Dorothy, a petrecut șapte săptămâni în izolare, deoarece măsurile restrictive din timpul pandemiei au interzis accesul vizitatorilor la spitalul unde a fost tratată pentru o leziune cerebrală, iar mai apoi la azilul unde fusese internată pentru îngrijire.

În aproape două luni, domnul Ashworth spune că nu a putut fi lângă soția sa decât jumătate de oră. Apoi, când i s-a permis să o vadă și să o țină de mână, era deja prea târziu, ea fiind deja inconștientă…

”De fapt, a murit de disperare, pentru că a crezut că fusese abandonată. Nu avea cum să știe de ce nu mi s-a permis să o vizitez.

În ziua în care a murit, medicul mi-a spus că Dorothy a folosit singura alegere la dispoziția ei, a refuzat toate lichidele și medicamentele. A ales să-și pună capăt vieții, cu o disperare totală.

Dorothy și-a luat propria viață pentru că a fost pusă izolată. Nu-mi pasă ce ai pus pe certificatul ei de deces. Nu a avut-o pe Covid, dar a murit din cauza asta”, a declarat Steven Ashworth pentru tabloidul britanic.

”Ne pare foarte rău pentru oricine nu a putut să-i vizitezepe cei dragi în spital, lucru care a fost necesar pentru a ajuta la stoparea răspândirii coronavirusului și pentru a salva vieți. Încercăm întotdeauna să păstrăm pacienții în legătură cu cei dragi și am asistat familiile printr-o varietate de metode, inclusiv apeluri video online

Recunoaștem faptul că a nu avea contact față în față este departe de a fi ideal și ne pare rău pentru suferința cauzată, dar aceasta este una dintre multele decizii dificile luate pentru a ne ajuta să păstrăm pacienții în siguranță și pentru a reduce suferința uriașă care ar fi cauzată de o răspândire suplimentară a infecției”, a declarat un purtător de cuvânt al Fundatiei Stockport NHS Foundation.

.Restricțiile asupra Covid-19 conduc la rate de mortalitate extrem de ridicate la persoanele cu Alzheimer, demență și alte boli ale creierului. Conform unui studiu, 97% din casele de îngrijire au fost închise vizitatorilor.

În ultimele opt luni, rudele nu au putut să-și îmbrățișeze rudele sau măcar să se țină de mână.

Powered by VA Labs