Un europarlamentar german atacă România: Sunt prietenos când spun că este Wild West-ul Europei. În Ucraina am văzut o infrastructură mult mai bună

05 Oct 2022 | scris de Ioana Tomozei

În cadrul dezbaterilor privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen, Guido Reil, eurodeputat german, membru al grupului parlamentar Identitate şi Democraţie (ID), a criticat dur cele două țări, susţinând că inclusiv aderarea lor la UE a fost o greşeală.

Un europarlamentar german atacă România: Sunt prietenos când spun că este Wild West-ul Europei. În Ucraina am văzut o infrastructură mult mai bună

”În ultimul an am fost de multe ori în România şi vreau să fiu prietenos când spun că România este Wild West-ul Europei.

În Ucraina am văzut o infrastructură mult mai bună decât în România. Nu avem nevoie de România şi de Bulgaria nici în Uniunea Europeană, nici în Schengen'', a afirmat Reil.

Preşedinta de şedinţă i-a atras atenţia eurodeputatului german pentru tonul jignitor folosit şi a anunţat că o va informa pe preşedinta PE, Roberta Metsola, în vederea sancţionării lui Guido Reil.

De asemenea, și eurodeputatul german Gunnar Beck, membru al aceluiași grup politic - ID - a apreciat că este nevoie mai degrabă de o reformă a spaţiului Schengen, nu de extinderea sa prin ''admiterea a trei state corupte'' (Bulgaria, Croaţia şi România - N.R..), el invocând ca argument indicele Transparency International. În opinia sa, aderarea României şi a Bulgariei la Schengen va duce la o migraţie în masă. 

Și eurodeputaţii români, care au susţinut miercuri în plenul Parlamentului European aderarea cât mai rapidă a României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen, au reacționat la aceste declarații.

''Nu pot să îmi ascund stupoarea şi şocul faţă de ce am auzit. Acum 11 ani s-a ajuns la concluzia că România şi Bulgaria sunt pregătite pentru Schengen, dar în 2022 încă avem această discuţie'', a spus Cristian Terheş (grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni).

Şi Dacian Cioloş (grupul Renew) a ţinut să îi răspundă lui Guido Reil, spunând că dacă România nu ar fi gestionat ireproşabil situaţia refugiaţilor ucraineni ajunşi la frontieră atunci eurodeputatul german ar fi văzut cu adevărat ''ce înseamnă Far West''. Potrivit fostului premier, prin aderarea României la spaţiul Schengen întreaga Uniune Europeană va deveni mai puternică.  

Supunerea la vot a unei rezoluţii a Parlamentului European privind aderărarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen de liberă circulaţie este prevăzută pentru sesiunea plenară din 17-20 octombrie.


CLICK - Follow us on Google News