3dots.ro

Zelenski: Dacă cineva crede că ucrainenii se vor preda, nu știe nimic despre Ucraina

Zelenski: Dacă cineva crede că ucrainenii se vor preda, nu știe nimic despre Ucraina
Din articol:

Volodimir Zelenski a transmis un nou mesaj video pe pagina sa de Facebook, în care afirmă că liniile de apărare ale Ucrainei rezistă în faţa atacului rus, relatează Reuters.

"Au vrut să ne distrugă de atâtea ori. Nu au putut. Am trecut prin atâtea! Și dacă cineva crede că, după ce au depășit toate acestea, ucrainenii vor fi speriați, dezbinați sau se vor preda, nu știe nimic despre Ucraina. Și nu are ce face în Ucraina", a transmis Zelenski, în mesajul video pe pagina sa de Facebook.

Liderul ucrainean a adăugat că, de la miezul nopţii, nu a existat niciun moment de relaxare în bombardamentul forţelor ruse asupra Ucrainei.

"Nu avem nimic de pierdut în afara propriei noastre libertăţi", a spus Zelenski, adăugând că Ucraina este aprovizionată zilnic cu arme de aliaţii săi internaţionali.

La doi ani după ce Ucraina a înregistrat primul său caz de COVID-19, Zelenski a spus: "S-a scurs deja o săptămână de când un alt virus a atacat", referindu-se la invazia rusă.

Potrivit lui Zelenski, faptul că Rusia îşi schimbă tactica şi bombardează civili în oraşe demonstrează că Ucraina a rezistat cu succes în faţa planului iniţial al Moscovei de a clama o victorie rapidă în urma unui asalt terestru.

 

© 2025 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs