Adrian Năstase și-a petrecut Revelionul într-o ţară comunistă: 'Nu am mai trait asa ceva…' 

2 Jan 2019

Fostul premier Adrian Năstase şi-a petrecut Revelionul la mii de kilometri depărtare de România, în Saigon, cel mai mare oraş din Vietnam, ţară comunistă din sud-estul Asiei.

"Am crezut ca Anul nou nu va fi marcat in mod deosebit in Vietnam. Banuiam ca schimbarea anului, in februarie, pe traditie asiatica, este cea importanta. Noi am sarbatorit Anul nou intr-un restaurant, la etajul 50, dintr-un bloc turn din oras.

La ora 23, privind orasul, am observat ca furnicarul de masini si de scutere a disparut. In locul lor, sute de mii de oameni s-au asezat pe caldaram, pe iarba, asteptand un magnific foc de artificii de la miezul noptii. Care chiar a fost impresionant… Drumul spre hotel a fost mai spectaculos. Pe jos, printre zecile de mii de scutere, printre tinerii (mai ales) iesiti sa socializeze. Nu am mai trait asa ceva…

Saigonul poarta marca razboaielor care i-au amalgamat trasaturile. Nicaieri nu se vede mai bine ca istoria este scrisa de invingatori. Am vizitat celebrele tuneluri construite de soldatii vietcong – 250de km pe sub pamant, in apropierea Saigonului – cu bucatarii, spitale, ateliere, etc, cu capcane de tot felul, mine anti-personal. Incredibil.

Am vazut apoi un muzeu cu amintirile razboiului, fotografii infatisand ororile petrecute, intre altele efectele gazului defoliant – agentul Orange (ciudat destin pentru aceasta culoare). Interesant este si Palatul independentei, fostul palat prezidential pana in 1975 cand a fost bombardat iar un tanc vietcong a patruns in incinta sa.

Merita vizitat buncarul cu camere de stat major, harti de coordonare a situatiei operative si sistemul de comunicatii oferit de catre americani fostului regim. M-au impresionat mobilele pastrate, obiectele de arta din diferitele incaperi – biroul presedintelui, camerele pentru sedintele guvernului dar si, la ultimul etaj, o zona cazinou pentru intalnirile cu ofiterii americani.

Sigur, invingatorii au refacut arhitectura Palatului Norodom dar el reprezinta, evident, o fresca a unei istorii extrem de framantate", și-a scris Năstase impresiile de călătorie pe blog.

loading...

SHARE