Mesajul fostului Principe Nicolae, după rezultatul testului de paternitate

27 Mai 2019 | scris de Anita Raicu

Privit ca unul dintre motivele care au contribuit la trecerea nepotul Regelui Mihai, a trecut de la statutul de Principe la cel de fost, copilul Nicoletei Cârjan, despre care aceasta anunța că a fost conceput chiar cu Nicolae, și-a regăsit în cele din urmă tatăl.

  • Mesajul fostului Principe Nicolae, după rezultatul testului de paternitate

Fostul Principe Nicolae a acceptat în cele din urmă să facă un test de paternitate, iar rezultatul a fost pozitiv. Iris este fata sa și a Nicoletei Cârjan.

”In urma insistentelor mele de a face testul privind stabilirea paternitatii presupusului meu copil, doamna Nicoleta Cirjan a acceptat realizarea acestuia. Rezultatul a fost pozitiv, reiesind ca sunt tatal copilului ei.

Avand in vedere contextul in care acest copil a venit pe lume, faptul ca nu am avut o relatie cu mama acestuia, mi-am asumat responsabilitatea legala fata de acesta.

Din ratiuni care tin de protejarea intereselor superioare ale copilului, consider ca orice aspect legat de viata acestuia este de natura strict privata.

Din dorinta expresa de a proteja copilul si pentru a nu-l supune niciunui risc mediatic sau de bullying am decis sa incetez orice alte comentarii pe marginea acestui subiect”, este mesajul postat pe Facebook de fostul Principe Nicolae.

Nicoleta Cîrjan a născut în ianuarie 2016 o fetiță, botezată Iris Anna, despre al cărei tată a afirmat că ar fi fostul Principe Nicolae. Cu toate acestea, Casa Regală nu a recunoscut niciodată copilul. De altfel, după nașterea fetiței, Casa Regală nu s-a interesat de soarta micuței care ar ajunge printre moștenitorii tronului.

Nicolae, nepotul Regelui Mihai I, a fost exclus din Casa Regală și, implicit, din succesiunea la tron, în urma unei decizii din 2015. Nicolae era al treilea în ordinea de succesiune, după Mihai I şi Principesa Margareta. Motivul explicit al deciziei fostului Suveran nu a fost precizat în comunicatul de presă remis de Casa Regală. Din document reiese însă, indirect, că acesta are legătură cu stilul de viaţă a principelui Nicolae. 

SHARE