Magda Vasiliu, despre moartea Cristinei Ţopescu: Văd atâta ipocrizie la persoane care în realitate ştiu că nu o plăceau, încât mi-e silă

13 Ian 2020 | scris de Anita Raicu

Prezentatoarea de televiziune Cristina Ţopescu a fost găsită fără viață în locuinţa sa în seara zilei de 12 ianuarie, după ce nu mai fusese văzută de aproximativ trei săptămâni. 

Magda Vasiliu, despre moartea Cristinei Ţopescu: Văd atâta ipocrizie la persoane care în realitate ştiu că nu o plăceau, încât mi-e silă

După aflarea veştii, reţelele de socializare au fost inundate de mesaje de compasiune pentru soarta jurnalistei, fapt sancționat de Magda Vasiliu într-o postare făcută pe contul său de Facebook, în care critică prieteniile virtuale, care, în opinia sa ne oferă senzaţia că am fi importanţi pentru alţii, până în momentul în care interesul lor se diminuează. 

În aceeași postare Magda Vasiliu mărturisește că simte o repulsie față de de persoanele despre care ştie că în realitate nu o plăceau pe Cristina Ţopescu, dar care au ținut să se evidențieze prin mesajele de compasiune la trecerea sa în neființă.

”Când, după patru luni de tăcere pe Facebook (luni în care nimeni nu m-a întrebat ce fac) am povestit despre boala lui Vlad, a urmat o perioadă în care zilnic primeam zeci de telefoane de la colegii din presă. Eram solicitată pentru intervenţii în emisiuni, mi se cereau declaraţii etc etc.

Apoi, când subiectul s-a învechit, nu m-a mai căutat nimeni, în afară de câteva persoane. Degetele de la ambele mâini mi-ajung pentru a număra persoanele rămase alături.

Dintre toţi politicienii şi personalităţile publice, singurul care mi-a vorbit ca om, nu ca oficial, a fost prim-ministrul de atunci, Mihai Tudose. Nu simpatizez cu niciun partid, nu vreau să fac osanale nimănui. Apoi, au fost alături de mine prietenele de o viaţă, câteva colege şi cam atât.

Prieteniile virtuale ne dau senzaţia că suntem importanţi pentru alţii, că altora chiar le pasă de noi... Noi ne liniştim conştiinţa şi avem senzaţia că facem ceva dacă avem o reacţie la postările «prietenilor» virtuali şi invers.

În realitate suntem singuri. Fiecare cu viaţa lui. Iar excesul ăsta de socializare virtuală ne-a transformat în nişte solitari inadaptaţi, în nişte automulţumiţi blazaţi, fericiţi că o poză retuşată (sau nu) ne-a adus nu ştiu câte like-uri.

Cât despre dispariţia prematură a Cristinei Ţopescu nu pot spune decât că o regret. Nu am fost atât de apropiate încât să-mi permit să vorbesc despre ea în aceste momente. În plus, văd atâta ipocrizie, atâtea regrete exprimate peste tot de la persoane care în realitate ştiu că nu o plăceau, încât mi-e silă“, scrie Magda Vasiliu în postarea sa de pe Facebook.


CLICK - Follow us on Google News