Câți bani a luat Marian Godină în decembrie 2020: Nu am luat salariul stând acasă şi nici pe degeaba  

05 Ian 2021 | scris de Anita Raicu

După ce în urmă cu doi ani, pe vremea când poliţiştii erau acuzaţi că primesc ”salarii nesimţite”, Marian Godină dezvăluia salariul pe care-l primește de la Poliția Română, acum, la început de an, revine cu o actualizare a veniturilor sale, exceptându-le pe cele primite din monetizarea online.

Câți bani a luat Marian Godină în decembrie 2020: Nu am luat salariul stând acasă şi nici pe degeaba  

Poliţistul braşovean a dezvăluit salariul net încasat în ultima lună, decembrie 2020, într-o postare de pe blogul său. 

”Am luat 4.700 de lei. Nu degeaba, am muncit pentru ei, m-am trezit uneori la 3.00 dimineaţa să mă duc la serviciu, am fost chemat din timpul liber de câteva ori, iar asta se întâmplă în fiecare lună”, scrie Godină.

”Am muncit nopţi, sâmbete şi duminici. Deci nu am luat salariul stând acasă şi nici pe degeaba”, a explicat polițistul.

”Aş crăpa de ruşine să ies în stradă să spun că vreau mai mult de 4.700 de lei. Asta în timp ce m-aş gândi la oamenii ăia din privat, care au rămas fără serviciu sau care nici nu visează la un salariu ca al meu”, a subliniat Godină.

Totodată, el a precizat că nu participa la protestele sindicaliştilor din MAI împotriva îngheţării salariilor bugetarilor.

”Faptul că poliţiştii nu au protestat împotriva ordonanţei 13, dar o fac pentru creşteri salariale, mă întristează şi îmi arată că tot stomacul primează în faţa principiilor. Stomac care oricum nu e gol, ci e, probabil, doar hapsân”, a mai afirmat poliţistul.

Marian Godină şi-a mai dezvăluit o dată salariul, în 2017, atunci când poliţiştii erau acuzaţi că primesc „salarii nesimţite”. Godină posta atunci pe Facebook o fotografie cu fluturaşul de salariu din care reieşea că primeşte 3.045 de lei.


CLICK - Follow us on Google News