Laura Zarafin, medic ATI Spital Colentina: «Reveniți-vă, oameni buni, că poate chiar nu va mai avea cine vă trata de nici o boală»

30 Mar 2021 | scris de Monica Nistor

Laura Zarafin, medic ATI Spital Colentina a declarat că nu poate înțelege cum au ajuns unii  românii la ideea că medicii îi omoară. Ea a lansat şi un apel către cetățeni să revină la gânduri mai bune că "poate chiar nu va mai avea cine vă trata de nici o boală".

Laura Zarafin, medic ATI Spital Colentina: «Reveniți-vă, oameni buni, că poate chiar nu va mai avea cine vă trata de nici o boală»

Medicul Laura Zarafin şi-a exprimat îngrijorarea față de acuzațiile pe care unele persoane le aduc medicilor.

Ea a subliniat că înțelege că situația este dificilă atât pentru medici cât şi pentru pacienți, dar nici cele mai subdezvoltate țări nu și-au făcut medicii criminali.

”Când ajungi să strigi 'criminali' în fața spitalelor, chiar nu mai e nimic de făcut. Pot înțelege multe, dar deja nu pot înțelege cum au ajuns românii la ideea că medicii îi omoară... că doar nu noi intrăm din casă în casă  să luăm cu forța oamenii ce nu pot respira  pe secțiile ATI", a spus medicul Laura Zarafin

”Când frustrarea, sărăcia, măsurile exagerate, lipsa de preocupare pentru problemele reale ale oamenilor simpli  se revarsă  cu ură exact pe cei ce am ajuns la capătul puterilor încercând să ajutăm, nu știu ce se mai poate face, sincer.

Probabil sunt în stare să intre peste noi în spitale, nu m-aș mira să fie și ajutați de cei ce ar trebui să ne apere", a mai precizat Laura Zarafin medic ATI Spital Colentina, pe Facebook.

”La riscul de infectare, la riscul de a arde la propriu când suntem la muncă, se adaugă acum și  riscul real de a fi linșați pentru că trebuie să găsim niște țapi ispășitori... nu-i așa ? 

Reveniți-vă, oameni buni, că poate chiar nu va mai avea cine vă trata de nici o boală. 
Nici cele mai subdezvoltate țări nu și-au făcut medicii criminali", a conchis medicul Laura Zarafin.


CLICK - Follow us on Google News