Medic român din Anglia, după ce s-a vaccinat împotriva COVID: «Eu cred în Dumnezeu şi ştiinţă»

23 Dec 2020 | scris de Anita Raicu

Ciprian Cociuba, un medic român stabilit în Marea Britanie, anunţă că s-a vaccinat împotriva coronavirusului şi susţine că vaccinul este ”o binecuvântare” de la Dumnezeu.

Medic român din Anglia, după ce s-a vaccinat împotriva COVID: «Eu cred în Dumnezeu şi ştiinţă»

Ciprian Cociuba lucrează ca medic ATI în spitalul din Yeovil, un oraş din sudul Angliei, iar într-o înregistrare pe YouTube anunţă că şi-a făcut vaccinul anti-COVID şi transmite un mesaj românilor credincioşi.

”Cu toţii am auzit că vaccinul e ceva dubios, malefic, că cineva vrea să ne facă rău tuturor, ba unii chiar credeţi că e semnul 666 şi e cu adevărat mâna lui Satan. Eu nu cred aceste lucruri nefondate.

Astăzi mi-am făcut vaccinul şi l-am făcut cu încredere şi bucurie, pentru că eu cred în Dumnezeu şi cred în ştiinţă. Cele două lucruri nu sunt deloc incompatibile. Din contră. Ştiinţa şi natura ni-L prezintă pe Dumnezeu ca un creator extraordinar.

Fără doar şi poate, vaccinurile, de-a lungul istoriei, au fost o binecuvântare venită de la Dumnezeu”, spune medicul român, în înregistrarea de pe contul de YouTube al bisericii din care face parte.

Ciprian Cociuba consideră că ”vaccinul anti-COVID e răspunsul Lui Dumnezeu la rugăciunile noastre”.

”E clar că singura noastră scăpare este un vaccin. Fără un vaccin nu vom ieşi din această pandemie. Eu nu spun că sunt un expert în vaccinuri, dar ca în orice alt domeniu în care nu mă pricep, decât să îmi dau cu părerea vorbind prostii şi făcându-mă de râs, mă încred în oamenii de ştiinţă şi în experţii din domeniul acela.

Pentru unii e foarte greu să facă lucrul acesta, pentru că ei sunt experţi în toate lucrurile. Unii sunt experţi în politică, în medicină, în religie şi, bineînţeles, în nanotehnologie. Oamenii aceştia, în general, nu au încredere în nimeni. Nici măcar în Dumnezeu”, mai spune medicul.

Medicul mai spune că neîncrederea în vaccin este aceeași cu cea sădită în timp în sistemul medical.

”Pentru un creştin e o ruşine să vorbească prostii, să povestească impresii ce le-a citit, probabil pe Facebook, dar e o datorie a lui să se documenteze din surse credibile”, mai precizează medicul în mesajul adresat comunităţii creştine din care face parte.


CLICK - Follow us on Google News