Mircea Diaconu: «Nu e sfârșitul lumii. Lăsați lumea să trăiască. Suntem jalnici!»

23 Oct 2020 | scris de Monica Pavelescu

Mircea Diaconu vorbește despre momentul cu care ne confruntăm în prezent, considerând că nu este primul de acest gen în istoria omenirii și că viața n-ar trebui să se oprească în loc, incomodată de bâșbâielile noastre. 

Mircea Diaconu: «Nu e sfârșitul lumii. Lăsați lumea să trăiască. Suntem jalnici!»

”Noile interdicții nu sunt chiar noi. De ce ne mirăm? Sunt bâlbâieli naturale. Eu sunt pensionar și nu mai joc de ani de zile, pe alții i-a afectat mai tare, da. Dar din fericire la noi în țară dacă nu mai poți face ceva, faci altceva.

Acum pare că s-au specializat unii pe cifre cu zecimale. Testările se fac în România pe zone de risc și de focar. Deci cifrele nu cred că sunt reprezentative pentru această pandemie. 

Ne sunt îngrădite niște drepturi pentru că de la început s-a greșit. Noi ne-am comportat ca și cum trăim ceva ce nu a  mai fost.

Domnii care decid ar trebui să mai deschidă câte o carte și să afle că la finalul secolului 13 era noastră a venit un vapor din China de la Genova cu 2 marinari morți și în intervalul de un an a mai rămas 30% din populația Europei. De atunci natura naște ritmic astfel de manifestări 

Prostia e următoarea: lumea nu trebuia oprită în loc pentru că aceste lucruri sunt ritmice ca și cutremurile, trebuie luate ca atare. Nu trebuie să ne speriem și să nu mai facem nimic pentru că e sfârșitul lumii, nu e sfârșitul lumii.

Din păcate blocajele totale au dus la niște goluri financiare, dezechilibre mondiale. E o enormă prostie și ipocrizie și noi continuăm cu așa ceva. Sunt focare în care sunt concentrate multe cazuri, în rest în Horeca au fost câteva cazuri. De ce nu înțelegem asta? 

A opri omenirea, a închide tot… e o formă de ipocrizie. Le-a picat bine multora și din domeniul sanitar, dar mai ales din zonele politice.  De ce Dumnezeu te apuci să blochezi un spital întreg… Lasă lumea să trăiască! S-a greșit când s-a oprit lumea pe loc. 

Eu nu sunt afectat deloc de ce se întâmplă acum pentru că am grijă să mă spăl, port mască, am grijă să stau departe de ceilalți și am trecut de 70 de ani. Sunt în grupa de risc. Nu mă opresc din ceea ce am nevoie să fac, dar iau toate măsurile necesare ca să nu mă îmbolnăvesc. Distanțarea socială este o formulare tembelă. 

România nu mai are acces la resurse, a trebuit să aducem măști din Turcia, noi de ce nu putem face măști pentru noi? Am vândut tot, nu mai avem acces la nimic! Suntem jalnici!”, a declarat Mircea Diaconu, la Antena 3.


CLICK - Follow us on Google News