OMS: Pastila anti-COVID a companiei Merck ar putea fi o nouă armă împotriva pandemiei

12 Oct 2021 | scris de Cristina Romanescu

Molnupiravir, medicamentul oral sub formă de pastilă anti-COVID-19 dezvoltat de compania farmaceutică germană Merck, ”ar putea fi o nouă armă de luptă împotriva pandemiei", a spus marți Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care a anunțat că studiază datele privind eficacitatea medicamentului în fața bolii.

OMS: Pastila anti-COVID a companiei Merck ar putea fi o nouă armă împotriva pandemiei

La începutul lunii octombrie, Merck a publicat datele despre studiile clinice de fază III, care au arătat că pastila sa poate reduce cu 50% riscurile de deces sau de spitalizare pentru persoanele predispuse să facă o formă gravă de COVID.

”Este un progres interesant, deşi trebuie să vedem toate datele complete", a declarat la o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt al OMS, Christian Lindmeier.

Merck a cerut autorizarea pastilei în SUA

O analiză preliminară a rezultatelor furnizate de cei 775 de pacienţi din studiul Merck a descoperit că 7,3% dintre cei care au primit de două ori pe zi timp de cinci zile Molnupiravir au fost spitalizaţi în primele 29 de zile după tratament, comparativ cu procentul de 14,1% în rândul celor care au primit un placebo.

Nu au existat decese în grupul care a primit Molnupiravir, însă au fost raportate opt decese în rândul pacienţilor care au primit placebo.

Laboratorul american Merck a anunţat luni că a depus la Agenţia pentru Alimente şi Medicamente din Statele Unite (FDA) o cerere de autorizare în regim de urgenţă a pastilei sale anti-COVID-19.

Dacă va fi autorizat, Molnupiravir ar urma să devină primul medicament antiviral cu administrare orală împotriva COVID și ar reprezenta un progres major în lupta împotriva pandemiei.

Merck a mai anunțat că ”lucrează cu agenţiile de reglementare din întreaga lume pentru a depune cereri de utilizare de urgenţă sau autorizaţii de introducere pe piaţă în următoarele luni a pastilei sale anti-COVID”.

Cât ar costa tratamentul cu Molnupiravir

Organizaţia Medici Fără Frontiere (MSF) a precizat că pastila poate reprezenta un mare progres, mai ales în ţările cu rate scăzute de vaccinare. Cu toate astea, MSF a atras atenţia ca atât Merck, cât şi alte companii să aibă în vedere ca acest tratament să fie disponibil la un preţ accesibil tuturor.

MSF a calculat că un tratament de cinci zile cu Molnupiravir la preţul pieţei poate ajunge la 700 de dolari, însă dacă medicamentul este fabricat în India, preţul ar putea scădea până la 20 de dolari.


CLICK - Follow us on Google News