Grupul de Comunicare Strategică anunță că 532 de pacienți cu test pozitiv pentru COVID-19 au fost externați la cerere, dintre care în ultimele 24 de ore s-au externat 126 de persoane.

În urma unei decizii a CCR privind carantina, izolarea și internarea obligatorie, persoanele infectate cu noul coronavirus pot cere externarea dacă nu vor să rămână în spital.
Până la intrarea în vigoare a proiectului de lege care reglementează aceste domenii, aflat acum în Senat, medicii pot doar să recomande izolarea.
Medicul Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, spune că aceștia nu reprezintă un pericol pentru sănătatea publică, atâta timp cât respectă izolarea, dar că există riscul agravării stării lor de sănătate.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, spune însă că absența unei legi care să reglementeze statutul persoanelor infectate creează probleme.
”Noi tratăm o boală transmisibilă. Boală înseamnă că trebuie să existe un moment în care cineva care transmite boala trebuie să rămână izolat.
Neexistând pârghia legală pentru acest lucru, ne confruntăm cu o transmitere continuă și accentuată. Pentru o boală transmisibilă, în care internarea este opțională, contează foarte mult această lege”, a spus ministrul.