3dots.ro

Alexandru Cumpănașu, o avere de invidiat, făcută cu bani de la buget

Alexandru Cumpănașu, o avere de invidiat, făcută cu bani de la buget

Alexandru Cumpănașu a reușit să adune o avere fabuloasă, pe care ar putea-o invidia orice șef de companie privată, numai că, așa cum arată declarația sa de avere, banii săi și ai soției provvin în principal din surse bugetare naționale, adică din bani publici. 

Alexandru Cumpănașu și-a declarat în declarația de interese apartenența la Marea Lojă Națională. 

Candidatul la alegerile prezidențiale, împotriva căruia BEC a depus plângere pentru suspiciuni de fraudă cu semnături falsificate, are șapte case, dintre care două cumpărate în 2016 și 2 în 2017. Are două autoturisme, dintre care unul Mercedes fabricat în 2018, are în conturi 260 000 de lei și 17 000 de euro. 

De la celebra sa Asociație pentru Implementarea Democrației a scos în 2018 cu titlu de drepturi de autor 580 000 de lei, iar pe numele soției, care este și consilier în Guvernul Dăncilă, tot drepturi de autor, în valoare de 300 000 de lei. 

Cumpănașu încasează salarii după cum urmează:

– SNSPA – unde predă cursuri deși nu are diplomă de licență, conform declarațiilor făcute de el însuși, marți, la Realitatea tv. 
Romaqua Group Borsec

– Asociația de acreditare din România, din subordinea ministerului Economiei – Asociația de Acreditare din România, având acronimul RENAR, este o organizație neguvernamentală din România, fără scop lucrativ, care este recunoscută oficial ca organism național de acreditare unic. Funcționează în coordonarea și sub supravegherea Ministerului Economiei. Principala activitate a RENAR vizeaza acreditarea laboratoarelor de analize umane pe standardul ISO 15189/2007 urmare a introduceri acestui standard ca conditie obligatorie pentru intrarea unui laborator de analize umane in contract cu sistemul public de asigurări de sănătate. 

– Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării si Inovării – UEFICSDI – aflată în subordonarea Ministerului Educației Naționale. Misiune: promovarea calitatii, leadership-ului pentru învățământul superior, cercetare, dezvoltare și inovare.

– Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune 
Venitul anual al lui Alexandru Cumpănașu se ridică la 1,1 milioane de lei, aproximativ 19 000 de euro pe lună 

La rândul ei, soția, Cumpănașu Simona Gabriela, care activează în toate asociațiile și companiile care îl plătesc și pe candidatul la prezidențiale, a înregistrat un venit anual de 595 000 de lei, aproximativ 10 000 de euro pe lună. 

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs