3dots.ro

«N-am, dar vreau!». Arhitectul Schinagel vrea să fie primar pentru că s-a săturat de muncă și vrea să se îmbogățească

«N-am, dar vreau!». Arhitectul Schinagel vrea să fie primar pentru că s-a săturat de muncă și vrea să se îmbogățească
Din articol:

La sectorul 1, Biroul Electoral a înregistrat inedita candidatură a arhitectului Tudor Schinagel, care candidează sub sloganul “N-am, dar vreau“ și care anunță că este sătul de muncă, așa că vrea să fie primar pentru a se îmbogăți.

“Sunt arhitect, am trei copii, sunt sătul de muncă și candidez la primăria sector 1 ca să mă îmbogățesc!“, scrie Schinagel pe pagina sa electorală de Facebook “N-am dar vreau“. 

Un alt slogan al candidatului este “Votează șlapul“ întrucât acesta este “un element identitar bucurestean“. “Șlapul te însoțește din fragedă pruncie până la senectute și are o varietate foarte mare de întrebuintări domestice și sociale. Dacă sunt ales primar al sectorului 1 mă voi strădui sa înregistrez Slapu’ în patrimoniul universal UNESCO“, motivează Schinagel.

Schinagel a contestat la Judecătoria Sectorului 1 candidatura actualului primar, Dan Tudorache, de la PSD “pentru că în cei patru ani în care domnia sa a ocupat această funcție, aflând Secretul Îmbogățirii Grabnice, nu l-a împărtășit cu cetățenii“!. 

În programul său, Schinagel – care a strâns 2300 de semnături pentru susținere – își propune: să legalizeze marijuana, să-și facă statuie ș, evident,i să construiască un port în Sectorul 1…

Pe lângă amuzament, indiscutabil, parodia candidaturii lui Tudor Schinagel, nu foarte departe de realitate, e și un semnal adresat alegătorilor, candidații la fotoliile din administrație fiind în plin sezon al promisiunilor. 

Cel mai elocvent exemplu despre onorarea promisiunilor electorale e cazul unui edil care a reușit performanța de a-și face campanie pe o stradă pe care promisese că o asfaltează în urmă cu 12 ani…

© 2025 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs