3dots.ro

Partidele nu sunt în șomaj tehnic! Au încasat subvenția lunară de la stat în valoare de aproape 24 de milioane de lei

Partidele nu sunt în șomaj tehnic! Au încasat subvenția lunară de la stat în valoare de aproape 24 de milioane de lei
Din articol:

În condițiile în care necesitățile țării ar fi cu totul altele, iar milioane de români sunt în șomaj tehnic, în niciuna din ordonanțele militare care ne îndeamnă să stăm în case nu a fost prevăzută măsura supendării sau măcar a diminuării subvențiilor primite de partidele politice de la buget.

Autoritatea Electorală Permanentă a virat partidelor parlamentare banii pe luna aprilie din subvenția de la bugetul de stat, pe care formațiunile politice o primesc în fiecare lună, informează g4media.ro.

În conturile celor șapte partide reprezentate în Parlament – PSD, PNL, USR, ALDE, PMP, Pro România şi Partidul Forţa Naţională (UDMR nu are statut legal de partid politic) – s-au virat subvenţii în sumă totală de 23.8 milioane de lei.

Potrivit AEP, cei mai mulți bani a primit PSD – 11.9 milioane de lei lei, urmat de PNL – 6.6 milioane de lei, USR – 1.7 milioane de lei și ALDE cu 1.4 milioane de lei.

De asemenea, PMP-ului i-a fost virată în cont suma de 794.647 de lei, pentru Pro România – 1.1 milioane de lei şi Partidului Forţa Naţională – 176.588 de lei.

© 2025 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs