
Profilul social al alegătorilor AUR. În ce regiuni a obținut cele mai multe voturi

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a fost votată de mai mult de 500.000 de români, din totalul celor peste 5 milioane care s-au prezentat la vot.
Potrivit datelor culese de CURS – Avangarde la exit poll-ul realizat în ziua alegerilor, profilul votanţilor AUR este următorul:
– cei mai mulţi votanţi AUR sunt bărbaţi
– cei mai mulţi votanţi sunt din categoria 18 – 30 de ani
– majoritatea votanţilor au liceu şi şcoală postliceală
– după mediul în care trăiesc, votanţii AUR se împart aproximativ egal între urban şi rural
– unde a obţinut AUR cele mai bune scoruri: Transilvania, Moldova, Muntenia, Bucureşti
Potrivit rezultatelor parţiale oficiale prezentate de BEC luni la prânz, Alianţa pentru Unirea Românilor a obţinut 9,38% (532.827 de voturi) la Camera Deputaţilor şi 9,26% (539.236 de voturi) la Senat.