Cum a făcut Adriana Trandafir de a primit 10 euro, la Paris, din partea unei trecătoare

Adriana Trandafir spune că a trecut prin multe moment grele, dar nu a făcut o ierarhie. Cumva, în adâncul ființei sale, din aceste multe încercări, s-a născut și puterea de a trece cu zâmbetul pe buze peste momentele care i-au adus în trecut foarte multă suferinţă.

“Marquez spunea foarte frumos că noi trăim trei vieţi: o viaţă pe care o ştiu alţii despre tine, o viaţă pe care o ştii tu despre tine şi o viaţă pe care nu o spui nimănui.

Întotdeauna ne formăm în minte filmul vieţii noastre. Dar filmul vieţii pe care îl formăm noi nu are legătură cu viaţa pe care o ai de fapt. Mi-am dat seama că atunci când spui nu mai pot, poţi să mergi mult mai departe.

Nu există un medicament care să îţi vindece trupul şi sufletul mai puternic decât mintea ta. Nu este un singur episod, viaţa te încearcă în fiecare secundă.

Viaţa e o bucurie când vedem că ne trezim în fiecare dimineaţă şi îţi poţi face toate lucrurile singur şi poţi avea orice stare. Viaţa trebuie trăită până la capăt. Cum spunea bunica mea, cea mai importantă şcoală este şcoala vieţii’’, spune Adriana Trandafir într-un interviu acordat OK!.

Adriana Trandafir mărturiseşte că avut o viaţă plină de încercări şi a muncit de când se ştie.

“Mama mea mă punea să fac prin curte diverse lucruri, care nu erau pe placul meu şi eram plătită în dulciuri, care nu se găseau pe vremea aceea. Ţin minte că atunci când am primit prima banană, drept recompensă pentru munca depusă în curte, am mâncat-o cu tot cu coajă şi nu se ducea, nu înţelegeam de ce toată lumea spune că banana este extraordinară.

Ulterior în studenţie am vândut pâine la un centru de pâine de la mine din sat. Am făcut tot felul de lucruri ca să mai câştig nişte bănuţi. Când mergeam iarna cu colindul mergeam din dorinţa de a vedea cine primeşte mai mulţi covrigi, biscuiţi. Tot un fel de job era şi acesta’’, mai spune actrița.

Are multe întâmplări inedite de povestit, trăite în spatele camerelor.

“Filmam pentru filmul Europolis, jucam rolul unei bătrâne care venea din România şi ajungea în Franţa pentru a primi o moştenire. Eu i-am spus regizorului că sunt prea tânără pentru rolul acesta, dar el mi-a spus că doar eu pot interpreta acest rol.

Nu m-au transformat foarte mult, nu m-au machiat excesiv, pentru că mi-au spus că din interior trebuie să vină toată starea. Eram îmbrăcată în negru, de doliu, îmi făcusem toate lecţiile pentru rol.

Prima zi de filmări a fost la Paris şi filmam live, nu s-a oprit nimic. Ştiu că stăteam pe un scaun şi îmi aşteptam rândul la filmare.

În acel timp am spus să mai repet şi să fac un drum în pielea personajului, de la scaun până la un tonomat de răcoritoare. Personajul meu ajungea la Paris tocmai de la Sulina, aşa că încercam să mă uit la tot ca şi cum aş vedea pentru prima oară.

La final am revenit pe scaunul meu şi atunci s-a oprit o doamnă şi mi-a dat 10 euro. I-am spus că nu e cazul pentru că sunt actriţă, dar dumneai a insistat. Dar asta înseamnă că am convins-o şi că am intrat foarte bine în pielea personajului meu”.

Adriana Trandafir mai crede că dacă un om nu te iubeşte cum vrei tu, nu înseamnă că nu te iubeşte cu adevărat. 

“Niciodată nu te căsătoreşti cu gândul că vei divorţa sau că nu va fi bine. Mereu gândeşti pozitiv. Dacă ar fi să mai divorţez o dată, poate că nu aş mai suferi atât de mult, m-aş ierta şi pe mine, nu numai pe alţii, aş gestiona altfel situaţia. Dar niciodată ceea ce gândim şi ne propunem, nu iese conform planului în realitate.

Dar vreau să iau doar lucrurile bune şi mă gândesc că dacă nu era prima căsătorie, nu îl aveam pe Ştefan, băiatul meu care a împlinit 28 de ani şi e avocat, de care sunt foarte mândră.

Iar din a doua căsătorie s-a născut Maria Speranţa. Indiferent cât de greu şi anevoios este drumul al nostru prin căsnicie, important este ce rezultă, amintirile, copii şi ceea ce înveţi din ce ţi se întâmplă”, a mai spus actrița.

Urmăriți-ne pe Google News - 3DOTS Stories

Laura Nureldin și-a dat demisia de la Antena 1: “Nu pot privi situația în care sunt pusă altfel decât ca pe o vendetă personală!”

Laura Nureldin, una dintre cele mai cunoscute și mai populare prezentatoare de la Antena 1, a decis să plece din echipa Observator, unde a activat

București. O tânără a fost reținută, după ce furat bani din casa părinților și i-a înlocuit cu bancnote false

O tânără în vârstă de 24 de ani din București a fost reținută după ce și-a furat propriii părinți. Ea a furat bani din locuința

Naty Badea: „Nu mai e de trăit în Italia! Efectiv sunt jafuri la drumul mare, în plină zi, pe stradă, în magazine, în locuințe” – video

În 2021, Naty Badea, sora lui Mircea Badea, s-a stabilit în Italia, în apropiere de Veneția, la Mestre, un orășel cu aproape 90.000 de locuitori.

Studiu. Neotam (E961), un îndulcitor folosit în prăjituri și băuturi, poate deteriora peretele intestinal și poate avea un efect toxic asupra sănătății

Un nou studiu relevă faptul că neotam (E961) – un îndulcitor utilizat în prăjituri, băuturi răcoritoare și în guma de mestecat -, poate dăuna grav

Top cinci alimente care ne otrăvesc organismul și trebuie evitate. Dr. Cezar: ”Prăjeala e favorizantă pentru apariția cancerului”

Dr. Cezar Amititeloaie, unul dintre cei mai cunoscuți și mai populari cardiologi din România, a vorbit pe marginea mai multor subiecte legate de un stil