Povestea Aryei, cățelușa pierdută lângă Teiuș și găsită aproape de Pitești, după ce a mers 250 de km pe urma stăpânului
O poveste impresionantă cu Arya, o femela în vârstă de un an din rasa lup cehoslovac, s-a viralizat pe rețelele sociale.
Arya a fost pierdută de stăpân pe 19 august, după ce a sărit din remorca în care se afla. Câițelușa de un an, din rasa lup cehoslovac, a fost pierdută la Teiuș și găsită, după o săptămână, lângă Pitești. A străbătut peste 250 de kilometri în căutarea stăpânului.
”Ea este Arya. Din păcate a sărit din remorca în care se afla dupa ce și-a deschis cușca cu intenția de a merge la stăpân la mașină , însă acesta plecase de pe loc fără să observe și a mers până în alt oraș. Nu se știe exact unde a sărit, însă se pare că ea a fost văzută în Teiuş (el mergând Cluj-Sibiu).
Cu o săptămână înainte de pierderea ei a fost împușcată o altă femela pierdută din aceeași rasă așă că am stat toți cu sufletul la gură sperând să nu aibă aceeași soartă.
Solidaritatea de care au dat dovadă oamenii a fost de neimaginat. Nu m-am așteptat vreodată să văd atâția oameni ieșind la căutari în zone și în orașe unde se părea că ar fi fost observată, în special în Teiuș și Aiud.
Au fost multe alarme false și confuzii și asta a pus lumea pe drumuri. Am pus o recompensă mare ca să o ajutăm să valoreze vie mai mult decât moartă și sa afle lumea de ea.
Nu știu dacă asta a ținut-o în viață sau doar determinarea și atenția ei, însă cert este că ne-a dat o lecție de supraviețuire, fix de ziua internațională a cățelului, când a cerut ajutorul unor băieți speciali, lângă Pitești!
Nu întrebați cum a ajuns acolo, însă poza asta spune că era hotărâtă să ajungă acasă și a înțeles că doar cu ajutorul oamenilor o poate face. Se uita după mașini și era epuizată, lovită la picior, cu urme de la luptele cu alte animale.”, a povestit Marius Popescu, pe pagina sa de Facebook.
Cățelușa a ajuns în cele din urmă la stăpân, iar cei care au găsit-o au refuzat recompensa de 1.000 de euro.
”Acum ea este bine și este la casa ei. Tot drumul spre casă a dormit cu nasul langă stăpân iar la desparțirea de băieții care au ajutat-o i-a pupat și le-a mulțumit.
Recompensa de 1000 de euro a fost refuzată categoric de către cei ce au gasit-o și nu au acceptat decât plata drumului de la Pitești la Sibiu unde s-au întâlnit cu Alex și câteva beri în cinstea ei. (A stiut sa-i aleaga).
Avem oameni faini în țară! Pe mine m-au convins că pot crede în continuare în cei din jur. Video-ul este făcut atunci cand au dat de ea.
Ochii spun prin câte a trecut biata de ea pe Valea Oltului. A ținut direcția în care a vazut că a plecat mașina și a sperat să dea de ea.”, și-a încheiat Marius Popescu povestea.