3dots.ro

”Așa se educă copiii!”. Diana, olimpică admisă deja la Medicină, muncește în solariile părințiilor și vinde la tarabă în piață

”Așa se educă copiii!”. Diana, olimpică admisă deja la Medicină, muncește în solariile părințiilor și vinde la tarabă în piață

Diana Necula este absolventă a Colegiului Național ”Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Buzău. Pentru performanța sa de la Olimpiada Națională de Biologie, ea este deja admisă la Facultatea de Medicină din București.

În ciuda acestor performanțe și deși nu provine dintr-o familie cu posibilități materiale reduse, Diana Necula își ajută părinții la treburile gospodărești, muncind efectiv în solariile familiei și vânzând legumele în piața din Buzău.

Această poveste de viață, care ar putea să devină un exemplu de educație și pentru alte familii a fost evidențiată și prezentată de preotul Paul Iulius Negoiță, pe blogul său.

”Diana este un lider al generației ei. Săptămâna aceasta a susținut examenul de Bacalaureat și astăzi este în Piața Centrală din Buzău, unde vinde producția părinților ei, la taraba 227. (…)

Natural și fără trac își face treaba. Muncește. Muncește și se dezvoltă social, înțelegând pe ce lume trăiește și care este este viața reală a oamenilor.

Diana este un copil talentat: cântă, vorbește limbi străine, citește, scrie.

Cu toate acestea vinde la piață și nu o face numai astăzi. A făcut-o și pe frig, și-n ploaie și ori de câte ori a fost nevoie să-și ajute familia și nu doar așa, la final de producție, ci muncind efectiv în solariile familiei de la Gherăseni.

Diana nu vine dintr-o familie fără posibilități materiale. Din contră! Cu toate acestea muncește și în felul acesta află ce trebuie despre viața reală. De aceea va avea succes și în viitor!

Diana vine dintr-o familie cu posibilități intelectuale. Nu este o excepție nici sub aspect intelectual în familia ei și nici în ceea ce privește munca. Mama Dianei este director la Școala din Gherăseni, ceea ce nu o împiedică să lucreze în grădina proprie și să scoată pe piață produse foarte bune.

Deci, Diana vinde astăzi roșii și ce roșii! Treceți pe la taraba 227! Nu-s mai … învățate decât alte roșii, dar sunt extrem de gustoase și trec prin mâna unui copil model, frumos educat în familie.

Așa se educă copiii! Respect pentru familia Necula și pentru exemplul pe care ni-l dau nou, tuturor!”, scrie preotul Paul Iulius Negoiță pe blogul său.

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs