Convingerea chirurgului care a încercat să-i salveze viața lui J.F. Kennedy: «Ar fi putut supravieţui»

18 Noi 2020 | scris de Monica Pavelescu

Kenneth Salyer, unul dintre medicii care au încercat să îi salveze viața preşedintelui american John Fitzgerald Kennedy, împuşcat la Dallas în 22 noiembrie 1963, a vorbit, într-un interviu acordat cotidianului Adevărul, despre clipele tulburătoare prin care a trecut atunci.

Convingerea chirurgului care a încercat să-i salveze viața lui J.F. Kennedy: «Ar fi putut supravieţui»

Pe 22 noiembrie 1963, chirurgul Kenneth Salyer, pe atunci în vârstă de 27 de ani, era de gardă la Spitalul Parkland din Dallas.

În dimineaţa acelei zile, doctorul Salyer s-a trezit devreme, și-a îmbrățișat din priviri cei doi copii ai săi care încă dormeau şi a plecat la spital, unde era de gardă toată luna la Urgenţe.

Evident, nu avea nicio bănuială că acea zi avea să marcheze istoria Statelor Unite și că va face parte din echipa de chirurgi care a încercat zeci de minute să salveze viaţa lui Kennedy. 

La data fatidică, preşedintele John Fitzgerald Kennedy şi soţia sa, Jacqueline, traversau cu limuzina centrul oraşului Dallas însoțiți de guvernatorul statului Texas şi soţia acestuia. Pe marginea străzilor, zeci de mii de oameni îl aclamau pe preşedinte.

La 12.30, s-au auzit trei focuri de armă. Primul glonţ şi-a ratat ţinta, toată lumea crezând ca sunetul a fost provocat de o petardă. Al doilea l-a nimerit pe preşedinte în spate şi a ieşit prin trahee, după care l-a lovit şi pe guvernator. Următoarea lovitură a fost cea fatală, preşedintele Kennedy fiind împuşcat în cap.

Transportat de urgenţă la Parkland Memorial Hospital, J.F. Kennedy nu a mai putut fi salvat, rănile sale fiind prea grave. Preşedintele american a fost declarat mort o jumătate de oră mai târziu.

Din echipa de chirurgi care a încercat să îl salveze pe Kennedy, doar Kenneth Salyer, acum în vârstă de 84 de ani, şi Ron Jones mai sunt în viaţă.

Kenneth Salyer i-a făcut traheotomie şi masaj cardiac preşedintelui Kennedy și este convins că JFK ar fi putut supraviețui acelei zile...

”Eram la Parkland Memorial Hospital şi am coborât la subsol, în camera de operaţii nr 1, acolo unde fusese adus preşedintele Kennedy, care fusese împuşcat în cap.  

Preşedintele John Fitzgerald Kennedy trăgea să moară şi avea o gaură mică în gât. Starea sa era critică. Nu am reuşit să introducem tubul pe acolo şi am decis să facem o traheotomie. Aşa că împreună cu doctorul Perry şi doctorul Carrico am făcut-o. I-am pus un tub în trahee pentru a controla fluxul de aer.

Acesta a fost începutul. După aceea, în următoarele treizeci de minute, am încercat să îl resuscităm pe preşedinte. Doctorul Carrico a început să îi facă masaj cardiac, după care eu i-am făcut masaj cardiac preşedintelui Kennedy timp de 15 minute.

Iar lucrul ce m-a impresionat cel mai mult în acele clipe a fost acela că acest om extrem de important, care era eroul meu, era în mâinile mele, iar eu încercam să îi salvez viaţa.

Partea dreaptă a craniului său fusese distrusă de împuşcătură, avea o gaură în cutia craniană. Aceasta era rana majoră, rana fatală. Am făcut tot posibil ca să îl salvez pe preşedinte împreună cu colegii mei, dar din păcate rana era una foarte puternică”, rememorează chirurgul  Kenneth Salyer.

Ce l-ar fi putut salva viața lui JFK

”Eu l-am dezbrăcat pe preşedintele Kennedy în sala de operaţii şi am observat că avea un corset în zona abdomenului. Şi am scos acel corset. A fost o surpriză pentru mine să-l descopăr, nu ştiam că preşedintele purta un corset.

Însă lucrul care m-a impresionat cel mai mult a fost rana masivă din partea dreaptă a craniului. Preşedintele Kennedy zăcea pe masă cu ochii deschişi şi era pe cale să îşi dea ultima suflare.

După ce l-am declarat pe preşedintele Kennedy decedat la ora 13.00, ora Dallas-ului, unul dintre mentorii mei, doctorul Charlie Baxter ne-a spus să nu vorbim despre acest lucru sau să nu dăm interviuri vreunui reporter sau jurnalist. Şi am respectat cu toţii asta. Ulterior, după mai mulţi ani, am început să dau câteva interviuri.

La un moment dat m-am decis să investighez mai mult ce s-a întâmplat în acea zi. Şi am studiat cadru cu cadru filmarea realizată în acea zi fatidică de către Abraham Zapruder, cea mai completă filmare realizată privind împuşcarea preşedintelui Kennedy.

Şi ce am determinat, analizând şi autopsia, a fost faptul că au fost trei gloanţe trase de către Lee Harvey Oswald din acel depozit, de la etajul şase. Primul glonţ l-a lovit pe preşedinte în spate şi i-a ieşit prin trahee. Aceea a fost prima rană a preşedintelui. Acel prim glonţ l-a nimerit şi pe guvernatorul John Connally, doborându-l la podea.

Însă acelaşi prim glonţ nu l-a pus la podea şi pe preşedintele John Fitzgerald Kennedy. De ce? Pentru că preşedintele Kennedy avea un corset pe sub costum. Dacă nu ar fi avut acel corset, acel prim glonţ l-ar fi doborât la podea în maşină şi nu ar mai fi suferit alte răni şi ar fi supravieţuit şocului iniţial.

În schimb, acel corset l-a ţinut drept pe preşedintele Kennedy şi l-a împiedicat să se aplece. Dacă te uiţi la filmarea lui Zapruder, glonţul care l-a nimerit pe preşedinte în cap l-a făcut să se aplece spre Jacqueline Kennedy şi în spate.

De aceea mulţi oameni, inclusiv doctori, au concluzionat că al doilea glonţ a venit de undeva din faţă. Şi asta nu e adevărat. Toate gloanţele au fost trase din spate de către Lee Harvey Oswald.

Cred asta cu tărie - după ce am analizat rănile preşedintelui Kennedy şi toate informaţiile disponibile - am ajuns la concluzia că, dacă nu ar fi avut corsetul, preşedintele Kennedy ar fi supravieţuit.

Având acel corset, acea rană masivă de la creier, rană ce s-a dovedit din păcate fatală, a apărut deoarece preşedintele Kennedy nu s-a putut apleca după primul glonţ ce l-a lovit în spate, iar capul său a fost o ţintă bună pentru Lee Harvey Oswald”, își expune concluziile doctorul american.

Cum s-a comportat Jacqueline Kennedy

”Din clipa în care am intrat în sala de operaţii şi până când am ieşit, Jacqueline Kennedy a fost acolo, nu a ieşit deloc, aşa cum s-a vehiculat în mai multe rânduri. Şi spun asta deoarece în timp ce încercam să îl salvez pe preşedintele Kennedy m-am uitat în jurul meu de mai multe ori şi am avut contact vizual de mai multe cu Prima Doamnă.

Avea sânge pe costumul său roz. Însă nu plângea, nu ţipa, era liniştită. Dar cred că era în stare de şoc. Doctorul Kemp Clark, şeful de la neurochirurgie, era în spatele meu şi am spus la un moment dat că trebuie să îl declarăm mort pe preşedintele Kennedy.

Şi la ora 1 PM, preşedintele Kennedy a fost oficial declarat mort. Înainte încercasem să îl resuscităm în repetate rânduri, inclusiv cu masaj cardiac. Însă după ce am încetat masajul cardiac nu a mai apărut pe aparate vreun semn de activitate cardiacă.

După ce l-am declarat mort pe preşedinte, personalul medical a început să iasă din sala de operaţii de la subsol. Eu eram în dreapta preşedintelui Kennedy, care era acoperit. Eram în stare de şoc.

Am fost ultimul doctor care a ieşit din sala de operaţii. În timp ce încă stăteam lângă trupul acoperit al preşedintelui Kennedy, Prima Doamnă s-a apropiat, m-am uitat la ea. Jacqueline Kennedy a luat mâna dreapta a preşedintelui de sub cearceaful cu care era acoperit şi i-a luat verigheta.

Eram în sala de operaţii şi când a venit preotul. Şi tot în timp ce eram în sală, au venit cei de la Secret Service, l-au pus pe preşedintele Kennedy într-un sac de plastic şi apoi într-un sicriu şi l-au scos pe uşă.

Eu încă stăteam acolo, iar Jacqueline Kennedy a mers lângă sicriu şi a ieşit din încăpere. A fost extrem de tulburător şi emoţionant. Aveam 27 de ani pe atunci, iar Jacqueline Kennedy era cu şapte ani mai mare ca mine. Era foarte tânără. Am simţit o empatie specială atunci.


CLICK - Follow us on Google News