Constantin Tănase a fost mereu pe drumuri, muncind, mereu luând-o de la capăt. Nu a avut niciodată concediu în adevăratul sens al cuvântului – toate vizitele lui se legau de turneele cu Cărăbuș.

În preajma sărbătorilor, el și soția lui vizitau, cu brațele pline de daruri, ”Leagănul Sfânta Ecaterina”, unde erau aduși orfanii. Și tot de sărbători mergeau la serbările sărăcăcioase ale copiilor muncitorilor CFR de la Atelierele Grivița.

Rarele momente în care apuca șă-și tragă sufletul și le petrecea acasă, o casa modestă situată lângă Cișmigiu. Nu i-au plăcut extravaganțele, cum nu i-a plăcut de altfel nici ideea cumpărării unui apartament.

Chiar și-așa, cu toată viața lui agitată, Tănase avea obiceiurile lui. După masă îi plăcea să ațipească puțin: ”N-am timp, stau și eu un pic așa, mă rog vouă, dacă ațipesc puțin, nu mă lăsați mai mult de o jumătate de oră, că trebuie să plec!” – programul îi permitea asta atât de rar, încât era un adevărat lux.

Tănase mai avea și câteva tabieturi culinare. Înainte de treabă, el își prepara singur cafeaua turcească căreia îi adăuga la final un strop de rom. Vara îi plăcea să-și facă o salată după o rețetă proprie: vinete, ardei grași, ardei iuți, roșii – toate coapte –, ceapă, usturoi, ulei și puțin oțet, servită pe felii subțiri de pâine. Iar după aceea, un pahar de vin (natural!) cu sifon.

După ce războiul s-a terminat, Tănase abia ce împlinise 65 de ani, și se simțea pregătit pentru vremurimai  bune.

Pe 15 august 1945, în drum spre casă, căldura mare l-a făcut să se oprească la o bodegă lângă Cișmigiu, să-și potolească setea cu o bere rece. Seara a simțit că a făcut amigdalită și a realizat și din ce cauză…

Cumva premonitiv, îi mărturisea cumnatei sale: ”Am făcut o prostie care cred că o să mă coste viața. Numai să n-audă Virginia”.

Starea i se înrăutățește văzând cu ochii: se instalează o stare infecțioasă generală și începe să se vaite de un picior. Nici să se bărbierească nu mai poate: ”Na, drăcia dracului, mai îmi fac și harakiri”.

A zăcut la pat 20 de zile, între timp, făcuse și un blocaj renal. Colegi, prieteni și chiar admiratori de la spectacole îl vizitau. Era optimist, cel puțin aparent: ”Voi n-aveți grijă de mine, lucrați mai departe, începeți repetițiile, că sosesc și eu”.

Pe 28 august, seara, l-a vizitat compozitorul Ion Vasilescu. Au încercat niște glume, dar boala îi afecta și hazul.

Înainte de culcare, soția a încercat să îl mai liniștească, spunându-i că va fi bine. Dar artistul presimțea sfârșitul: ”Madame Tănase, să vedem cine are mai multă imaginație”.

În aceeași notă i-a răspuns și medicului care îl vizita cu regularitate: ”Doctore, să știi că asta-i ultima noapte a lui Mihai Viteazul!”

În zorii zilei de 29 august 1945, Constantin Tănase a părăsit scena pentru eternitate. A fost depus în rotonda Ateneului Român.

Timp de trei zile, mii de oameni au trecut prin fața catafalcului – cu dragoste, cu respect, cu durere.

Pe 31 august a fost înmormântarea – iată, Tănase închidea stagiunea de vară. Pic de asfalt nu se mai vedea, Bucureștiul era înțesat cu oameni – în urma lui, pe străzi, la balcoane, în copaci.

Iar de atunci, la Cimitirul Bellu, un cărăbuş îi veghează de-atunci somnul de veci…

Ca în mai toate cazurile de celebrități trecute în neființă, în jurul morții lui Tănase s-a născut o adevărată legendă…

În cazul lui Tanase, una dintre legendele despre moartea sa ii are in centrul atentiei pe  sovietici. Într-un cuplet, Tănase ar fi criticat „obiceiul” soldaților de a „rechiziționa” obiecte de prin casele oamenilor si nu numai.

„Rau era cu «der, die, das»/ Da-i mai rau cu «davai ceas»/ De la Nistru pân la Don/ Davai ceas, davai palton/ Davai ceas, davai moșie/ Haraso, tovărășie”. Deranjate, autoritățile sovietice i-au interzis actorului sa mai rosteasca acel cuplet.

Dar era greu să îi închizi gura lui Tanase, unoscut pentru curajul sau de a satiriza regimul si oamenii politici din epoca lui, indiferent de culoarea politică, satiră gustată de public.

La următorul spectacol, Tănase a apărut pe scenă îmbrăcat cu un pardesiu, având mâinile „ornate” cu multe ceasuri. Fără a scoate un cuvânt, și-a deschis pardesiul, de sub care a scos un ceas cu pendulă, spunând publicului: „El tic, eu tac, el tic, eu tac”. Peste două zile marele actor a încetat din viață…