La 20 de ani de la moartea lui Dem Rădulescu, fiica acestuia a povestit cum era marele actor ca tată şi ca soţ.

Irina, fiica lui Dem Rădulescu şi a actriţei Adriana Şchiopu, a urmat aceeaşi carieră ca şi părinţii ei, desi spune că nicodată nu a simţit presiune din partea acestora în alegerea meseriei.

”Nu e un moment trist, e un moment binecuvântat că după 20 de ani încă este lume care când aude de el se uită la mine ca la Sfintele moaşte, deşi eu n-am niciun merit, şi este cea mai mare binecuvântare că acest om a lăsat ceva în urma lui.

După ce tata n-a mai fost, asta a fost bucuria, de a-l redescoperi ca actor pentru că în primul rând el a fost tata. Și a fost cel mai bun rol al lui! Apoi l-am descoperit ca actor și, bineînțeles a fost un mod de a crea o punte între mine și el, care nu mai era fizic’, a mărturisit fiica lui Dem Rădulescu la Antena 3.

Irina a mai povestit că marea bucurie a vieții actorului, în afară de teatru, erau ea şi mama ei.

”Tata era foarte bucuros cu noi, cu mine şi cu mama. El în afară de meserie şi de noi nu avea nevoie de nimic altceva. Se bucura cu noi. Era atât de fericit şi de împlinit în momentele cu noi(…). Un om extraordinar de sensibil.

Era un om care se bucura din plin, mai ales cu noi. Era atât de fericit şi de împlinit în momentele cu noi, mai ales cu mine, încât deborda de fericire… Tata, acasă, era un om foarte simplu, care se bucura de lucrurile simple şi care era foarte bucuros cu noi, cu mine şi cu mama. El, în afară de meserie și de noi, nu avea nevoie de altceva.

Povesteam: inventa poveşti, personaje, mi le interpreta, fireşte. Iar eu nu ştiu decât că eram de mâna lui şi mă prăpădeam de râs…Atmosfera dintre noi era specială, dincolo de cuvinte, de poveşti.

La noi în casă era o atmosferă foarte relaxată, foarte ludică. El fiind un copil mai mare și punându-se mereu la mintea mea, ne feream mereu să nu ne zică mama vreo două. Ea era mai cu disciplina, tata era în admirația mea totală, tot ce ziceam eu era literă de lege pentru el.

Așa că singura care mai impunea ceva în casă trebuia să fie ea. Noi doi eram copiii și eram atenți mereu să nu o supărăm. Era un râs continuu în casă pentru că ea fiind, la rândul ei, un suflet foarte tânăr, râdea mereu de noi. Aveau mereu schimburi de replici amuzante și țin minte că râdeam mereu”, și-a amintit fiica lui Dem Rădulescu.

”De la tata am învăţat să mă bucur de tot şi de toate; şi de la mama, la fel. Sunt oameni care s-au bucurat… E uşor să îţi amărăşti sufletul, dar e bine să-ţi cultivi această capacitate de a te bucura de lucrurile mici.

Tata mi-a dat o educaţie latino-balcanică. Era sobru când era nevoie, sigur. Nu. Eu am fost, într-un fel, febleţea şi slăbiciunea lui. Mama trebuia să fie mână de fier, că altfel nu, cu noi nu se putea. Mie îmi era totul permis… Am fost o răsfăţată, dar nu o prost educată. Şi atunci, răsfăţul mi s-a răsfrânt în comportament.

Tata era atât de iubit, că ieşeam la plimbare noaptea, ziua era asaltat de admiratori. Mergeam mult pe jos, noaptea. Mă ţinea de mână; şi cutreieram străzile, că eu sunt o mare iubitoare a mersului pe jos – la fel era şi tata. Şi am rămas cu o slăbiciune a plimbărilor noaptea, ceea ce nu e cel mai sigur lucru. Dar noaptea a rămas un sfetnic bun pentru mine”, a mai spus Irina Rădulescu.