UK. Un test ADN i-a adus o avere impresionantă unui simplu asistent social

21 Mai 2019 | scris de Anita Raicu

Un asistent social, nu foarte confortabil așezat din punct de vedere financiar, a devenit moştenitorul unuia dintre cele mai râvnite domenii din Marea Britanie, după ce un test ADN a dovedit că este fiul nelegitim al aristocratului care deţinuse domeniul, informează The Independent.

  • UK. Un test ADN i-a adus o avere impresionantă unui simplu asistent social

Jordan Adrard Rogers, în vârstă de 31 de ani, s-a mutat pe domeniul Penrose din Cornwall, cu o suprafață de circa 622 de hectare, o proprietate a cărei valoare este estimată la 50 de milioane de lire, după ce tatăl său a murit la vârsta de 62 de ani.

Rogers a povestit reporterilor că a început să aibă bănuieli că aristocratul Charles Rogers era tatăl său real încă de la vârsta de opt ani, dar că nu a putut avea certitudinea asupra acestei situații decât după ce a făcut un test ADN, ce a putut fi efectuat doar după moartea acestuia.

Tatăl său s-a oferit să se supună unui test ADN în timpul vieții, dar nu s-a ţinut de cuvânt.

“S-a oferit să facă un test ADN când eram mai tânăr, dar până la urmă nu l-a făcut, iar atunci când aveam 18 ani, i-am bătut la uşă şi l-am întrebat dacă aş putea face testul şi mi-a spus să-i trimit cererea prin intermediul avocaţilor săi. Aveam 18 ani şi alte priorităţi la vremea respectivă”, povesteşte el.

“I-am scris mai mai multe scrisori după ce am trecut de 20 de ani, dar nu am primit niciodată un răspuns, apoi, în urmă cu trei, an ani am intrat în legătură cu procurorul Philip Care.

Philip a declarat că tatăl meu nu a vrut să facă testul, aşa că am scris o scrisoare, însoțită de un kit de testare ADN. Apoi Philip m-a sunat şi mi-a spus că Charles a murit”, ai spus Jordan Adrard Rogers.

Deşi unii membri ai familiei l-au obstrucţionat, Jordan a reuşit într-un final să facă testul ADN, care a confirmat că Charles a fost tatăl său.

De asemenea, în condiţiile în care mama şi fratele tatălui său au murit, Jordan, a rămas moştenitorul proprietăţii, aflată între oraşele Helston şi Porthleven.

Potrivit audierilor din ancheta deschisă în urma morţii lui Charles Rogers s-a luptat mulţi ani cu abuzul de droguri şi a murit în urma în urma unei supradoze în maşina sa, în care şi dormea, în loc să locuiască în reşedinţa sa luxoasă.

De asemenea, nu se consideră că moartea aristocratului a survenit în circumstanţe suspecte - substanţa de care Charles a abuzat fiind un medicament cu prescripţie.

În lunile de dinaintea morţii, Charles îşi neglijase alimentaţia şi igiena personală şi îşi schimba rar hainele.

SHARE