John Lennon, despre fiii săi: ”S-au născut dintr-o sticlă de whiskey într-o seară de sâmbătă”

John Lennon, despre fiii săi: ”S-au născut dintr-o sticlă de whiskey într-o seară de sâmbătă”

Dacă nu ar fi fost secerat de gloanțele unui fan, la New York, căruia îi acordase mai devreme un autograf, John Lennon ar fi împlinit 83 de ani.

Viața sentimentală a lui John Lennon a fost marcată de două relaţii: cea cu Cynthia şi cea cu Yoko Ono, fiecare dăruindu-i câte un fiu, Julian și Sean, amândoi artiști, cumva la umbra talentului tatălui lor.

Julian Lennon s-a născut la 8 aprilie 1963, la Liverpool, Marea Britanie. Este fiul din prima căsătorie a lui Lennon cu Cynthia Powell. Se spune că Julian l-a inspirat pe tatăl său în compunerea unora dintre cântece – „Lucy in the Sky with Diamonds”, „Good Night”.

Sean Lennon s-a născut la 9 octombrie 1975, la New York, fiind fiul lui John Lennon din căsătoria cu Yoko Ono. Este actor, compozitor şi cântăreţ, fiind cunoscut pentru albumele sale „Into the Sun” şi „Friendly Fire”.

John Lennon şi-a lăsat toată averea lui Yoko Ono şi fiului lor, Sean, – excluzându-l pe Julian. Ceea ce l-a forţat pe cel din urmă la o bătălie în instanţă cu Yoko pentru o parte din moştenirea tatălui, un proces în urma căruia i s-a dat o sumă de bani nedezvăluită.

Referitor la copiii săi, Lennon a avut o remarcă dureroasă pentru cei doi fii, într-un interviu acordat Playboy.

„90% dintre oamenii de pe planeta asta, mai ales cei din cultura occidentală, s-au născut dintr-o sticlă de whiskey într-o seară de sâmbătă, când nu exista nici cea mai mică intenţie de a face un copil. Deci 90% dintre noi suntem nişte accidente.

Julian se încadrează în această majoritate, asemenea mie şi aproape tuturora. Sean, în schimb, este un copil planificat, dar asta nu înseamnă că pe Julian îl iubesc mai puţin”, a declarat atunci Lennon, conform beatlesinterviews.org.