În volumul său de memorii – «Fotbalul în cârje» – Marcel Pușcaș povestește întâmplări inedite despre lumea politică și cea a afacerilor din anii imediat următori Revoluției.
Căderea lui Ceaușescu și a regimului comunist l-a prins pe Pușcaș, fost jucător de fotbal la FC Bihor, Steaua și Rapid, într-un moment în care era nevoit să-și găsească un nou drum în viață la 29 de ani după ce, în toamna lui 1985, suferise o fractură de tibie și peroneu care l-a obligat să-și încheie cariera pe gazon.
”În martie 1990, am înființat împreună cu doi asociați, Vladu Ovidiu și Toth Csaba, societatea comercială numărul 26 din România. Se numea SALTO SRL. Voiam să avem ceva al nostru, să câștigăm bani. Vidul legislativ, mentalitățile, lipsa relațiilor interne și internaționale au fost praguri grele, pe care le-am învins”, povestește Marcel Pușcaș.
”După nici trei ani, intrasem în grupul greu al oamenilor de afaceri din România compus din Patriciu, Cataramă, Păunescu, Seroussi.
Eram singurul fotbalist. Nu eram nici securist, nici lucrător în externe. Grupul ajunsese ca, după doi ani de activitate, să aibă a treia cifră de afaceri în rândul firmelor private din România.
Au început să apară relațiile interne la nivel de vârf (Guvern, FPS, Președinție, MAE, Ministerul de Interne) și parteneri externi de afaceri importanți”, povestește Pușcaș.
Pușcaș și partenerii săi de afaceri dețineau acțiuni la fabricile ”Libertatea” Cluj (mobilă), ”Clujana” (pantofi), la Hotelul Continental din Oradea și erau patronii Casino Victoria din Capitală, având investiții și în alte șapte cazinouri din țară.
”Băncile private, nou înființate în România, stăteau la coadă la audiență la noi la firmă. Toți ne doreau banii. Cazinoul Victoria devenise în scurt timp cel mai căutat loc al VIP-urilor, loc de atracție pentru televiziune, oameni politici, Michael Jackson, oameni de cultură, oameni de fotbal, ziariști, arbitri”, scrie Marcel Pușcaș în memoriile sale.
Pușcaș descrie apoi în termeni abrupți mediul în care intrase:
”Legislația, lipsa de operativitate în luarea deciziilor, găștile politice apărute, tendința către menținerea atmosferei de stat polițienesc, mafia alcoolului, a țigărilor, a cafelei, a traficului de copii, vânzarea pe nimic a bunurilor țării, privatizările dubioase și ilicite au cuprins toată țara.
Toți voiau să fure afișând chipuri inocente. Interlopi de toate felurile și etniile formau vârfurile de lance ale oamenilor politici. Chiar mie și partenerilor mei de afaceri ni s-a propus să devenim interfață a Guvernului României. Am refuzat și au fost aleși frații Păunescu”.
”Banii țării erau negri aproape în totalitate. Cine lucra corect în afaceri dădea faliment. Bani mulți au făcut doar cei care au lucrat mână în mână cu statul.
Când conducătorii din spatele interfeței se supărau, soluțiile apăreau la știri: atentate, pușcării etc. Iskandarani, frații Păunescu, Cataramă, Patriciu, Drăgan, Țiriac, Sturza, Voiculescu au cumpărat active ale statului pe sume de nimic.
PNȚCD, PNL, UDMR, PRM și PDSR erau tot PCR. În cel mai bun caz erau ai Securității. Partidele erau împânzite și controlate de Securitate”, scrie Pușcaș mai departe în volumul său de memorii.
Pușcaș descrie și două experiențe personale cu unul dintre cei mai cunoscuți oameni de afaceri post-revoluționari: George Copos, ex-secretar UTC, prieten cu Nicu Ceaușescu și omul care avea să patroneze clubul de fotbal Rapid în perioada 1993-2013.
”În jurul echipei, braț la braț cu premierul Văcăroiu, și-a făcut apariția un tip nou pe piața afacerilor din România: George Copos. Avea o cofetărie și vindea aparatură electronică. Copos aducea fursecurile necesare protocolului la meciurile echipei și atât”, își amintește Pușcaș.
”În primăvara anului 1993, Copos m-a rugat să-l ajut cu protocolul întâlnirii cu coreenii de la Samsung la mine, la Casino Victoria. Voia să obțină exclusivitatea importului produselor coreene, ceea ce-i aducea mari beneficii. L-am ajutat organizându-i o seară fastuoasă, iar plata n-a făcut-o nici până în ziua de azi”, mai dezvăluie Marcel Pușcaș.
