3dots.ro

Un fost milionar trăieşte alături doar de câinele său, de 22 de ani, izolat pe o insulă

Un fost milionar trăieşte alături doar de câinele său, de 22 de ani, izolat pe o insulă

În anii '80, viața părea să-i ofere totul la superlativ australianului David Glasheen, având în vedere că era proprietarul unei companii miniere de succes, care extrăgea aur din Papua Noua Guinee și care îi oferea un statut privilegiat între ceilalți muritori ai planetei.

În 1987, lucrurile aveau să se schimbe total. În urma crahului bursier petrecut în acel an a pierdut toată averea, estimată în jurul a 37 de milioane de dolari, iar soția l-a părăsit la scurt timp după dezastrul financiar.

La pământ, din toate punctele de vedere, în cele din urmă a ales să se retragă pe insula Restoration în urmă cu 22 de ani.

”Cred că în viața fiecăruia există momente în care are nevoie de refacere, iar această insulă este locul în care mi s-a întâmplat”, a mărturisit Glasheen reporterilor de la abc.net.au.

Abilitatea de a trece peste pericolele cu care se confruntă zilnic este esențială în viața lui David.

”Capacitatea de a simți pericolul se află undeva în creierul fiecăruia. E bine să conștientizăm acest lucru. Aţi auzit zicala 'măsori de două ori, tai o dată'. Ei bine, aici unde sunt eu, măsori de cinci ori, tai o dată  Nu îţi permiţi să faci greşeli”, spune Glasheen.

Exemplul cel mai elocvent referitor la riscul asumat de a trăi izolat pe o insulă este oferit de întâmplarea în care David şi-a rupt şoldul, după ce a căzut și a fost nevoit să parcurgă târâș  60 de metri, timp de o oră, pentru a ajunge la telefonul prin satelit prin intermediul căruia a cerut ajutor. 

David mărturisește jurnaliștilor că pe insulă a avut parte nu numai renașterea sa din punct de vedere psihologic, ci chiar și fizic. Simțurile sale s-au dezvoltat oferindu-i abilitatea de a percepe locurile cele mai bune de pescuit sau de a sesiza orice mișcare în apă sau tufișuri, iar întunericul nu mai e atât de opac precum la începuturile aventurii sale. 

Un fost milionar trăieşte alături doar de câinele său, de 22 de ani, izolat pe o insulă

David își începe fiecare zi cu o cană de cafea, pe care o face la un arzător cu butelie. Micul dejun e compus cel mai adesea din musli și fructe – pawpaw, mango și prune – pe care le cultivă pe insulă. La prânz, are pește cu orez sau legume, din grădina sa.

O dată pe an, David pleacă la cumpărături, eveniment pe care-l descrie a fi asemănător Crăciunului. ”E minunat atunci când plec la cumpărături. Primul lucru pe care-l fac este să-mi cumpăr câteva fripturi, înghețată și iaurturi”, spune el. Cumpără ceea ce nu poate produce sau nu găsește pe insulă – orez, paste, ulei de măsline, usturoi, sosuri.

Glasheen mărturisește că singurul lucru care îi lipseşte este familia lui, un fiu de 21 de ani şi o fiică care nu l-au vizitat niciodată pe insulă. El a mai avut o fiică, care s-a sinucis în urmă cu câţiva ani.

Cu toate neajunsurile ajuns la 76 e ani, Glasheen spune că perspectiva de a-și petrece zilele pe insulă până la finalul vieții l-a atras complet. ”Am renăscut cu adevărat aici. Trăiesc în Rai, de ce l-aș părăsi?”, spune el.

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs