Monica Fermo, actriță a Teatrului Național din București, una din cele mai provocatoare prezențe scenice de la sfârşitul anilor ’70, a murit la vârsta de 68 de ani. Ea se retrăsese din viața publică și a trăit peste trei decenii la o mănăstire din Ierusalim.

Actriţă extrem de talentată, blondă cu ochi albaştri, avea la picioare orice bărbat îşi dorea. A fost, fără îndoială, una dintre cele mai frumoase femei din Capitala acelor vremuri.

A trăit viaţa la maxim şi nimic nu prevestea că dintr-o adevărată divă se va transforma într-o umilă călugăriță.

”Primii mei paşi în viaţă au fost în monstruozitatea patimilor. La 15 ani m-am apucat de fumat, eram aşa de dependentă că am fumat până în ziua botezului; la 17 ani am avut primul amor spiritual şi fizic şi, de acolo, totul s-a derulat cu o viteză extraordinară către hăul de nepătruns cu mintea.

Mulţumesc lui Dumnezeu că drogurile şi crima, violenţa la scară largă, nu existau pe vremea aceea, că le-aş fi împlinit şi pe acelea. Toate le-am făcut într-o nonşalanţă, într-o frenezie a tinereţii.

Ascultam muzică rock, iar pentru o tânără de 17-20 de ani, cum eram atunci, care mergea în discoteci şi se dezlănţuia în muzică, primea în mod subconştient toată informaţia satanică a acelei muzici.

Şi urmau celelalte: sărutări, desfrânări, avorturi, fumat, beţii, petreceri… La 30 de ani aveam senzaţia fizică că purtam mereu în spate un sac extraordinar de greu”, spunea într-un interviu Monica Fermo.

Tot ce cauta în viaţă era să accentueze plăcerea. Până şi în iubire, a dorit să ducă totul la extremul cel mai posibil. Şi de aceea, a încercat tot ceea ce era posibil, şi de fiecare dată simțea că se scufunda şi mai jos.

”Atunci când mergi la un restaurant şi mănânci o mâncare extraordinară, într-o atmosferă de vis, cu un bărbat superb, cu bani, cu luxul de rigoare şi te duci cu el în dormitor, are loc o acţiune, o iubire… Însă asta se termină!

Totul se termină! Şi cu cât se termină mai repede, cu atât mai repede ajungi la o culme în care vezi că, de fapt, urmează o prăpastie! Că însăşi culmea e o prăpastie! Şi nu ştii unde să te mai duci şi ce să mai faci“, îşi destăinuia experienţele maica Ecaterina.

Tatăl său a fost evreu, creştinat de mama sa, pentru a scăpa de furia naziștilor, când avea 20 de ani. Mama, rusoaică, creştină pravoslavnică. Părinţii, nefiind foarte credincioşi, nu au mai botezat-o pe Monica, ea rămânând în legea iudaică.

Abia după 32 de ani, pe 29 iunie 1986, Monica primeşte botezul şi o dată cu el şi numele de Elena.

”În copilărie și tinerețe am fost rebelă și non-conformistă, de fapt eram în căutarea libertății.

După o viață derulată numai în patimi, în păcate și în libertinaj, cu o meserie complet diferită de mănăstire, am ajuns să primesc taina sfântului botez, să-l cunosc, să-l primesc și să-l trăiesc în inimă, în minte și în suflet pe Hristos.

L-am cunoscut pe Dumnezeu în cel mai liber mediu: cel al artiștilor. Greutatea păcatelor mele era atât de mare că mă apăsa fizic și dintr-o dată m-am eliberat',  spunea ea.

A plecat în Ţara Sfântă în anul 1990 cu gândul să uite de Monica Fermo, să se roage pentru păcatele ei şi să ducă o viaţă închinată lui Hristos.

Maica Ecaterina a trăit într-o chilie a unei mănăstiri din centrul cetății Ierusalim, aproape de Sfântul Mormânt

'Toți colegii din teatru m-au apostrofat atunci și mi-au spus că am încetat să mai trăiesc, că îmi impun alții și că este un drum din care nu mai pot ieși, dar n-am avut nici o secundă de îndoială, de spaimă, de incertitudine.

Ceea ce m-a animat este iubirea de Dumnezeu. Asta este baza convertirii mele. Nu a existat frică de viitor. Frica este de la diavol' , mai mărturisea maica Ecaterina.