În 2011, cântăreața Narcisa Suciu a luat o decizie care i-a schimbat radical viața: a renunțat la cariera în plină ascensiune pe care o avea în România și s-a mutat, împreună cu fiica ei, Daria, pe atunci în clasa a V-a, în Joensuu, un oraș din estul Finlandei.

A făcut-o pentru că s-a îndrăgostit de antropologul finlandez Veikko Miettinen, dar și pentru că auzise că acolo este unul dintre cele mai bune sisteme de învățământ din lume.

Într-un interviu oferit cotidianului Libertatea, Narcisa Suciu, care a revenit în țară, printre altele, și pentru a se vaccina, a povestit cum a reușit Finlanda să țină pandemia sub control, cât de mult preț pun autoritățile pe infrastructură, cum sunt tratați pacienții când merg la spital, dar și ce înseamnă o educație performantă.

După 11 ani petrecuți în Finlanda, Narcisa Suciu spune că nu poate alege trei lucruri care în România ar fi mai bune și că nimic nu o mai șochează în legătură cu situația din țară.

– despre cum a schimbat-o viața în Finlanda…

”Cred că am înțeles că totul ar putea fi mult mai simplu, mai curat și mai drept dacă fiecare ar ține cont și de cel de lângă el, pe principiul: ”Ce ție nu-ți place altuia nu-i face“. Cred că așa am putea să funcționăm mult mai bine”, spune Narcisa Suciu.

– despre cum a fost gestionată pandemia în Finlanda…

”N-am fost obligați nici să stăm în case, nici să ieșim doar într-un anumit interval orar, deci regulile n-au fost atât de stricte, așa este.

Sigur că au existat recomandări, pentru că în Finlanda ți se recomandă, nu ți se impune, însă tu trebuie să înțelegi ce înseamnă o recomandare și să accepți că are, totuși, o putere.

Când îți recomandă și nu-ți impun, autoritățile iau în calcul faptul că tu ai putea să ai o urgență și au încredere că n-o să ieși din casă doar pentru că așa vrei tu, iar oamenii de acolo chiar țin cont de recomandări.

A fost așa și pentru că populația este mică – eu pot să mă plimb prin centrul orașului și să nu văd pe nimeni în jur preț de o oră.

Evident, în Helsinki a fost altfel, a existat și lockdown, s-au închis și granițele temporar, dar asta pentru că acolo sunt oameni veniți din mai multe părți, sunt obișnuiți altfel, au și cultul împotrivirii, ca să zic așa”, declară Narcisa Suciu.

– despre sistemul sanitar din Finlanda…

”L-am experimentat abia în toamna trecută, când am făcut mai multe analize, pentru că altfel nu știam mare lucru.

În principiu, este gratuit. De pildă, dacă vrei să faci un CT, un RMN, o analiză mai complicată pe care n-ai făcut-o niciodată până atunci, o poți face gratuit.

Dacă tu ești un ipohondru care își face RMN o dată la trei luni, firește că te vor pune să plătești. E gratuit câtă vreme nu sari calul. Iarăși, pe recomandare – dacă vrei să sari calul, o faci pe banii tăi.

Dacă ești într-un oraș mare, ai toate șansele să întâlnești cel mai bun medic din lume. Dacă ești într-un oraș mic, cum este al meu, s-ar putea să nu găsești specialistul de care ai nevoie.

Ce mai pot spune este că tot personalul spitalului se comportă exemplar cu pacienții, de la persoana care face curat pe hol până la medici, asistente și directorul de spital”, a povestit Narcisa Suciu.

– despre sistemul educațional din Finlanda…

”În primul rând, pentru a vedea la ce nivel este Daria, fata mea, profesorul m-a rugat să-i duc un manual de matematică din România, iar când l-a văzut s-a îngrozit.

«Doamnă, dar ce nevoie au copiii să facă lucrurile astea în clasa a V-a? Astea sunt lucruri pe care copiii de aici le fac la liceu, dacă aleg matematica, dar până în clasa a IX-a copilul n-are nevoie de astfel de chestii, sunt inutile», așa mi-a zis.

În fiecare an, statul alocă 7.270 de euro pentru fiecare elev, iar suma asta acoperă absolut tot: rechizite, masă de prânz, excursii.

Până în clasa a VIII-a, nu i-am cumpărat Dariei aproape nimic pentru școală. Sigur, dacă vrea copilul un stilou sau un caiet mai sofisticat, poți să-i cumperi, însă toate lucrurile de bază sunt asigurate de școală.

Din clasa a IX-a, părinții trebuie să cumpere manualele, care, într-adevăr, sunt foarte scumpe, în jur de 40-45 de euro, și multe, cam 12. Dar la finalul anului școlar, manualele se pot returna la librărie și primești o sumă modică. De asemenea, le poți cumpăra second-hand, dacă le găsești, și atunci sunt mai ieftine.

O altă chestie care mi-a plăcut foarte tare și pe care o avea și școala românească la un moment dat, cel puțin când eram eu elevă, sunt orele de lucru manual. În Finlanda, orele astea chiar se fac.

De exemplu, au un laborator de bucătărie atât de fain, zici că ești la ”MasterChef“. Fac ore de muzică pe bune.

Absolut toți copiii ies din școală și știu să cânte cel puțin la fluier, la chitară și la un instrument de percuție. Nu ies cântăreți, dar știu să cânte la un foc de tabără. Elevii de la școlile finlandeze știu să facă orice dacă este nevoie, învață la școală cum să se descurce în orice situație. (:::)

Cred că acomodarea la acest stil diferit a fost mai grea a fost pentru mine, ca părinte (râde).

Doamne, când a mers fata mea în prima excursie, m-am dus la școală să plătesc, ca în România (râde). Profesorii se uitau la mine și mă întrebau: ”Dar ce vreți să plătiți?“. ”Păi, excursia.“ ”Păi nu trebuie să plătiți nimic, plătește școala.“ ”Și mâncarea?“ ”Și mâncarea!“ ”Și drumul?“ ”Și drumul!“.

Se uitau la mine și nu înțelegeau ce vreau. Nu mai zic că n-am vrut să o las să se ducă cu autobuzul, am dus-o cu mașina personală. Când am ajuns acolo nu era niciun părinte, toți copiii se distrau, se jucau, profesorii se uitau la mine ca la o extraterestră (râde). Până am înțeles că e altfel a durat un pic. (…)

Nu există școală mai bună sau mai proastă. Asta tocmai pentru că totul pleacă de la modul în care sunt pregătiți profesorii. În primul rând că la facultatea unde se pregătesc profesorii nu ajung decât vârfurile, cei care au terminat cu 10 pe linie. Nici nu sunt foarte multe locuri – cei care ajung acolo sunt top.

În momentul în care ajungi acolo, însă, chiar dacă ești cel mai bun elev, dacă nu ești făcut să lucrezi cu copiii, îndrumătorii tăi îți vor spune: ”Ești prea bun ca să te pierdem, dar tu nu ai cum să lucrezi cu elevii, ar fi mai bine să te îndrepți spre cercetare sau spre administrație“.

Nu te lasă nimeni să lucrezi ca învățător sau profesor dacă nu ești făcut pentru asta. Pe de altă parte, dacă termini școala, tu știi că ai un contract pe viață, nu vei fi dat afară decât dacă faci ceva ilegal și vei avea un salariu foarte bun.

Salariile sunt egale, de aceea nici nu există diferențe între școli. Fie că predai în Helsinki, fie că predai într-un sat, dotările sunt la fel. Acolo nu există profesori care au luat nota 5 la titularizare – ăia nu mai lucrează în sistem. (…)

Există ședințe cu părinții, dar nu ca în România. Există o platformă a școlii unde părinții se pot loga și află tot, li se dă raportul despre tot: ce a făcut copilul, cum se poartă, cum mănâncă, dacă e timid, dacă e trist, orice.

Dacă a avut ședință cu psihologul și e ceva în neregulă, vei fi anunțat, dar altfel, dacă nu e ceva grav, se păstrează intimitatea copilului. Există și fișe de evaluare psihologică a copilului la care, ca părinte, ai acces”, a spus Narcisa Suciu.