Nelu Ploieșteanu, povești amare din copilărie: «Cadouri n-am primit niciodată»

02 Apr 2021 | scris de Anita Raicu

Nelu Ploieșteanu a încetat din viață astăzi, 2 aprilie, la 70 de ani, după ce-a luptat mai multe săptămâni cu COVID-19.

Nelu Ploieșteanu, povești amare din copilărie: «Cadouri n-am primit niciodată»

Într-un interviu pentru Revista Taifasuri, Nelu Ploieșteanu și-a depănat pe scurt povestea de viață încărcată de amărăciune și sărăcie, dar presărată cu momente unice care i-au schimbat destinul. 

Nelu Ploieșteanu a traversat în viață etapă după etapă, și-a canalizat întreaga energie pe întreținerea familiei și a reușit în acest fel, să-și clădească o reputație admirabilă, devenind unul dintre cei mai apreciați lăutari.

Lăutarul mărturisea, fără rezerve, că a avut o copilărie și o adolescență simplă, trăite în sărăcie, dar nu s-a descurajat și și-a urmat destinul.

”Cadouri n-am primit niciodată. Şi prima dată în viaţa mea când am văzut un brad de Crăciun aveam 14 ani.

Nu ştiu de unde făcuseră rost ai mei de un pomişor, iar mama, săraca, a luat nuci, le-a îmbrăcat în poleială şi le-a pus în pom, pe post de globuri.

Atunci mi-am jurat că am să fac tot ce-mi va sta în putinţă ca să nu le lipsească niciodată nimic copiilor mei. Până la 35 de ani am fost sărac”, dezvăluia artistul.

"Mi-a fost extrem de greu. Atunci am început să cânt. M-am apucat de meserie, pentru că trebuia să-mi întreţin familia. Tata voia să mă bage la şcoala militară, dar n-a fost să fie.

Nu voia să ajung tot lăutar ca el. Nici măcar la nunţi nu mă lua cu el, pentru că spunea că sunt prea mic.

Prima dată când am câştigat bani a fost groaznic. Un lăutar m-a dus mai mult de milă la o nuntă, ce s-a ţinut într-un umbrar, pentru că ştia că am talent.

Mă dusesem cu acordeonul, fiindcă nu ştiam că voi cânta şi vocal. Dar oamenii cereau şi n-aveam ce să fac.

În urmă cu 40 de ani nici nu auzisem de staţie. Aşa că noi, lăutarii, ne puneam unul în spatele celuilalt şi mergeam de la o masă la alta. Am câştigat atunci 400 de lei şi am ţinut toată nunta", povestea Nelu Ploieșteanu.

”Până să plec în armată mi-am întreţinut familia, iar când am plecat am luat cu mine doar un aparat de ras. Altceva n-a avut mama să-mi pună. Mă uitam la alţii cum veneau cu geamantanul plin de găini sau fripturi.

La 17 ani plângeau oamenii de mila mea, pentru că aveam hainele rupte în cot. Până să vin la Bucureşti n-am văzut cum arată un covor persan.

Aveam preşuri făcute de cineva din sat, din resturi de cămăşi, pantaloni sau alte haine. Dacă plecam la o nuntă îl aşteptam pe fratele meu să vină de la şcoală, ca să-i iau tenişii.

N-am avut nici posibilitatea să fac mai mult de opt clase. Când mâncam cartofi şi găină era boierie. Baza erau laptele, care costa 2 lei kilogramul, şi brânza.

Seara ne făcea mama lapte cu mămăligă. Pâine nu aveam, dar mama făcea lipii în cratiţă de tuci. Încingea cratiţa şi punea coca la copt, apoi o acoperea", își mai amintește Nelu Ploieșteanu.


CLICK - Follow us on Google News