Grigore Alexandrescu este unul dintre poeţii şi fabuliştii talentaţi ai generaţiei sale, care a rămas în literatură ca cel mai strălucit autor român care a abordat specii literare ca epistola, meditaţia şi satira.

Grigore Alexandrescu s-a născut la Târgovişte în anul 1810, dar după ce a devenit orfan  a fost crescut de un unchi, la Bucureşti, care i-a remarcat inteligenţa sclipitoare, dar şi memoria extraordinară, fiind remarcat de Ion Heliade Rădulescu, care i-a publicat lucrările în revistele pe care le deţinea.

Grigore Alexandrescu a ocupat mai multe posturi importante, precum cea de director al Departamentului Cultului şi al Instrucţiei Publice şi apoi ministru ad-interim al aceluiaşi Departament.

Alexandrescu a fost membru în primul parlament al ţării, cu sediul la Focşani. În Comisia Centrală de la Focşani poetul a lucrat alături de reprezentanţi din Muntenia şi Moldova, fiind numit de domnitorul Alexandru Ioan Cuza.

În parlament s-a împrietenit cu poetul D. Dăscălescu prin intermediul căruia a făcut cunoştinţă cu Raluca Stamatin, fata spătarului Gavril Stamatin, o familie importantă în Focșani.

Cu destul realism, fără să fie vrăjit de dragoste, împlinise 50 de ani, poetul a descrie pe Raluca Stamatin ca fiind ”o fiinţă oacheşă, nu frumoasă, însă blajină, ascunzând un trup abundent sub largile foi de tafta“.

Pe 29 mai 1860, la Focşani, în biserica Stamatineşti a avut loc nunta poetului Gr. Alexandrescu cu Raluca Stamatin, naş fiind Ştefan Golescu, preşedintele Comisiei Centrale.

Și evenimentul, ce-ar fi trebuit să fie unul fericit, e consemnat drept începutul sfârşitului pentru poet, pentru că la doar patru zile de la nuntă au început primele semne de alienare mintală, care îl vor devasta periodic, până la sfârşitul vieţii.

La vremea respectivă, în șuetele din lumea literară a speculat foarte mult pe subiectul îmbolnăvirii poetului, vorbele lumii  purtând povestea conform căreia în spatele degradării stării sale mintale ar fi stat răzbunarea unei alte femei, trădate de Alexandrescu.

Înainte de a se căsători cu Raluca Stamatin, Alexandrescu a părăsit-o pe tânăra Mariţa Berlescu, fata unor boieri cunoscuţi din Bucureşti. Trădată în dragoste, femeia dezamăgită şi părăsită i-a trimis poetului, ca dar de nuntă, un borcan de dulceaţă, din rezerva cu care îl alinta deseori pe fostul ei iubit.

Poetul amestecând pofta cu amintirile, nu a ezitat să se înfrupte din dulceață, doar că, pură coincidență sau nu, în scurt timp i s-a declanşat boala căreia avea să-i rămână captiv timp de 25 de ani.

Se crede că dulceaţa trimisă de fosta iubită ar fi fost otrăvită, dar lipsa la acele vremuri ale unor metode care să o identifice  niciodată nu a putut fi aflat adevărul.

Refuzând să creadă că nu are toate minţile acasă, Grigore Alexandrescu a mai oferit totuşi, în rarele momente de luciditate, o activitate publicistică importantă, din acea perioadă datând mai multe fabule cunoscute.

Până la sfârşitul vieţii, în 1885, a mai avut câteva încercări literare, dar fără succesul de odinioară. Grigore Alexandrescu a murit sărac, la Bucureşti, în casa fiicei sale, uitat de prietenii săi scriitori.