3dots.ro

Primul român care a vizitat America. Benjamin Franklin i-a fost prieten și mentor

Primul român care a vizitat America. Benjamin Franklin i-a fost prieten și mentor

Preotul transilvănean Samuilă Damian a dorit să facă înconjurul lumii, dar nu se știe dacă a și reușit acest lucru. Ce putem spune cu certitudine despre el este faptul că este primul român despre care putem afirma în mod sigur că a călcat vreodată pe pământ american.

Confirmarea vine într-o scrisoare a lui Benjamin Franklin,  scriitor, om de stat, diplomat, inventator și unul dintre fondatorii Statelor Unite ale Americii, descoperită de către cercetătorul D. Dvioichenko-Marcov atunci când acesta se ocupa de arhiva personală a omului de stat american.

Scrisoarea îi era destinată lui John Lining și poartă data de 18 martie 1755. Benjamin Franklin l-ar fi cunoscut pe Damian în anul 1748.

”Tot ce știu despre Dămian, după chiar spusele sale, este că se născuse în Transilvania, fiind de obârșie tătar, dar slujind ca preot al bisericii ortodoxe.

Scria și vorbea latinește cu ușurință și în mod corect. S-a pregătit să plece din țara sa cu gândul de a face înconjorul lumii pe cât posibil pe uscat.

A călătorit prin Germania, Franța, Olanda și Anglia. A rămas un timp la Oxford. Din Anglia a venit în Maryland, de acolo s-a dus în Noua Anglie și s-a reîntors pe uscat la Philadelphia, iar de aici a călătorit prin Maryland, Virginia și Carolina de Nord spre tine.

S-a gândit că i-ar folosi călătoriile sale să afle ceva despre electricitate. Eu l-am învățat cum să folosească tubul, cum să încarce butelia de Leyda și alte câteva experiențe”, se menționează în scrisoare.

Samuilă Damian i-a scris lui Franklin din orașul american Charleston și apoi din Jamaica, sperând îsă-l revadă în Cuba, în Havana.

”Mi-a scris din Charleston că a trăit parcurgând o distanță de 800 de mile numai de pe urma electricității care a însemnat pentru el carne, băutură și îmbrăcăminte.

Ultima scrisoare pe care mi-a adresat-o cred că a fost din Jamaica, în care își exprima dorința de a-i trimite tuburile amintite de tine, și de a-l intâlni la Havana de unde spera să ajungă pe mare la Vera Cruz; nădăjduind să călătorească pe uscat prin Mexic, până la Acapulco, iar de acolo să străbată oceanul până la Manila și apoi, prin China, India, Persia și Turcia, să se înapoieze în propria sa țară, gândindu-se că va trăi mai ales de pe urmă electricității”, reiese din aceeași scrisoare adresată de Benjamin Franklin lui John Lining.

După călătoria în jurul lumii, Samuilă Damian își dorea să se întoarcă în Transilvania și să-i inițieze pe compatrioții săi în tainele electricității, dar cel mai probabil nu a mai reușit acest lucru.

Un articol din The South Carolina Gazette, publicat la sfârșitul lunii octombrie 1748, se amintește despre preotul ortodox transilvănean și despre experiențele sale despre electricitate.

”După ce a călătorit timp de mai mulți ani prin Europa, plecând din țara de baștină, Transilvania, a studiat și a făcut multe experiențe minunate despre electricitate și propune să le arate în public în localul domnului Blythe din Broad Street, între orele 3 și 5, după amiază, miercurea și vinerea în timpul șederii sale în acest oraș;și după dorință va servi pe doamne și domni spre a arăta surprinzătoarele efecte ale electricității.

Fiecare persoană lăsată spre a vedea același lucruri trebuie să plătească 20 de șilingi putând de asemenea să fie electrificată de către Samuilă Damian dacă dorește”, anunță ziarul respectiv.

Benjamin Franklin crede că Samuilă Damian a fost reținut în Noua Spanie sau a murit înainte să îi mai poată scrie.

”Ce s-a întâmplat cu el după aceea ( după ce-a trimis scrisoarea din Jamaica – N.R.) n-am mai aflat niciodată. Îmi promisese că-mi va scrie cât va putea de des în timpul călătoriei și îndată ce se va fi înapoiat acasă după terminarea ei.

Se împlinesc acum șapte ani de când a trecut pe aici. Dacă el se mai află acum în Noua Spanie… bănuiesc că trebuie să fi fost reținut acolo și împiedicat de a-mi scrie; dar cred, mai degrabă, că a murit”, este concluzia politicianui american.

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs