3dots.ro

Povești din copilăria lui Raed Arafat și amănunte despre familia de negustori din care face parte

Povești din copilăria lui Raed Arafat și amănunte despre familia de negustori din care face parte
Din articol:

Raed Arafat a copilărit în Nablus, un oraș din nordul Cisiordaniei, fost nod comercial în perioada otomană.

Familia Arafat n-are nicio legătură cu fostul lider palestinian Yasser Arafat, dar este una proeminentă și a fost foarte bogată, în Nablus. Au deținut peste un sfert din proprietățile imobiliare din oraș.

Vărul lui Raed, Nasir Arafat, într-un interviu realizat de Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație, îi definește pe cei ce fac parte din familie ”negustori educați”.

O parte dintre ei au absolvit Harvard sau Cambridge, iar afacerile pe baza cărora s-a ridicat familia s-au concentrat inițial pe negoțul cu haine și pe fabricarea săpunului din ulei de măsline.

Au avut 4 fabrici de săpun, din cele 34 care încă funcționau în Nablus, în perioada britanică a Palestinei.

”Am pierdut fabricile din cauză că în 1936, unchiul meu lupta contra ocupației britanice și era vânat de armată”, spune Nasir Arafat (în imagine – N.R.).

El spune că englezii au bombardat casa familiei, care a fost prima complet distrusă de armata britanică, în Palestina. Din acel moment circa 50 persoane din familia Arafat au rămas fără adăpost.

Ca să trăiască au început să practice comețul, în cele 100 spații comerciale deținute în Nablus (din 1350 existente în oraș).

”Acum mai suntem doar parțial proprietari și închiriem spațiile. Din marea afacere imobiliară, practic familia mai deține o participație de o treime, dacă am vorbi în termeni bursieri”.

Tatăl lui Raed, Daud Arafat ar fi vrut ca el să preia afacerile familiei și n-a fost mulțumit de alegerea fiului – medicină.

Culmea e că tatăl lui Raed a început să lucreze ca șofer pe ambulanță, în Nablus, spune vărul Nasir. 

”Îi mergea mintea, și-a construit singur afacerile. A devenit unul dintre cei mai bogați din oraș. Când a apărut radioul în regiune, el a adus difuzoare din Japonia sau Coreea și le-a asamblat aici, în carcase.

A făcut o făbricuță pe care apoi a vândut-o. Înainte să moară, pusese la cale o afacere de import cu ceasuri elvețiene, dar n-a mai apucat”. 

”Deseori îi spun că România l-a luat de lângă noi. Noi doi ne vorbim doar la ocazii de familie și de sărbători, ne felicităm”, spune vărul Nasir despre Raed.

El își amintește că pasiunea fondatorului SMURD pentru medicină datează din copilărie: ”În taberele de vară Raed lua iepuri, pe care îi seda și apoi îi diseca, ca să ne arate și explice organele interne”.

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs