Primul regizor român premiat la Cannes. «Ţăranii din sală au fugit crezând că maşinile au intrat acolo şi-i vor călca»

25 Apr 2021 | scris de Monica Pavelescu

Imediat după război, în 1946, un film românesc reuşea să se impună la prestigiosul festival de la Cannes. Era o reuşită de marcă a cinematografiei noastre, într-un moment în care noua ordine nu reușise încă să-și impună ideologia, care să fie îmbibată de ”fericirea” adusă de comunism.

Primul regizor român premiat la Cannes. «Ţăranii din sală au fugit crezând că maşinile au intrat acolo şi-i vor călca»

Pelicula românească premiată la Cannes în 1946 se intitulează ”Rapsodie rustică“ și a fost realizată de regizorul Jean Mihail.

”Rapsodie rustică“ este un documentar, un poem despre viaţa satului şi a ţăranului român în anii de după război, filmările având loc în doar o lună şi câteva zile, de la sfârşit de iulie şi până pe 6 septembrie 1945, în Gorj, Făgăraş şi Bucureşti. Premiera a avut loc pe data de 4 septembrie, la Cannes, juriul acordându-i Premiul II.

Jean Mihailovici, cunoscut mai mult ca Jean Mihail, un pionier al filmului românesc, care se şcolise la Viena şi Berlin, după ce cochetase în tinereţe şi cu teatrul.

Pentru reuşita sa, regizorului avea să i se acorde de către autorităţile vremii, pe 27 decembrie 1946, Medalia şi Meritul Cultural, pentru servicii aduse artei cinematografice din ţară şi din străinătate.

”Deşi realizat într-o singură lună, cu mijloace tehnice improvizate, filmul lui Jean Mihail a reuşit în 1946, la prestigiosul Festival de la Cannes, să se detaşeze din plutonul celor 35 de concurenţi şi să obţină premiul al II-lea ex-aequo (alături de un documentar suedez). Era prima recunoaştere a faptului că pe firmamentul celei de a şaptea arte apăruse o nouă planetă, cea românească“, scria criticul lulian Georgescu în ”Cinema nr. 8“, din august 1974.

În memoriile sale, Jean Mihail, descrie cum se derula un spectacol în vremurile de început ale cinematografiei.

”O sală cu aspectul unui coridor îngust şi lung, în prelungirea unui restaurant de unde pătrund mirosuri de carne prăjită la grătar; în spatele ecranului, un gornist şi un toboşar de la regimentul local de infanterie sună atacul sau bat din tobă, mimând plecarea la atac şi loviturile de tun. 

Din sală, 20 de soldaţi, aduşi special, strigă ”Ura!“ la scenele de atac, iar entuziasmul lor molipseşte publicul, care trăieşte cu intensitate momentul luptei, strigând cot la cot cu soldaţii. În primele rânduri stau oficialităţile locale, iar spectacolul începe întotdeauna după ce din sală se strigă: ”O vinit don' prefect, dă-i drumul!“. 

Un proiecţionist rulează filmul, manevrând o manivelă, iar scenele de luptă se succed rapid şi cele de dragoste mai încet. Aşa crede de cuviinţă proiecţionistul să utilizeze aparatul. Se strigă, se participă, se mănâncă seminţe, se bea suc, iar un cinematograf din Bucureşti afişează chiar un anunţ: ”Nu mâncaţi seminţe, că mâncaţi bătaie!“.

Altădată, într-una dintre primele proiecţii din mediul rural, filmul de Actualităţi redă o cursă de maşini, iar ţăranii din sală au fugit având impresia că maşinile au intrat în sală şi îi vor călca“.
_____________________ 

Jean Mihail s-a născut la 6 iulie 1896, în comuna Hălăuceşti, judeţul Roman (d. 12 martie 1963, Bucureşti), fiind fiul lui Max Mihailovici, ”de profesiune comersant“.

A urmat şcoala primară şi liceul la Roman. În preajma Primului Război Mondial a urmat Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică, la clasa maestrului Constantin Nottara. După absolvire, devine membru al Companiei teatrale Excelsior, alături de mari nume ale scenei româneşti. 

În noaptea de 12/13 octombrie 1920, Teatrul Modern, unde juca trupa, este mistuit de un incendiu, astfel că Jean Mihail decide să plece la Viena, pentru a se iniţia în tainele artei cinematografice.

O va face la Studioul Vita Film, cel mai bine utilat din capitala Austriei, unde va lucra, ca asistent de regie, până la începutul anului 1923. Întors în România, debutează, la sfârşitul anului 1923, ca asistent al cineastului german Alfred Halm, la filmul ”Ţigăncuşa de la iatac“. 

Anul următor se consemnează debutul ca regizor ”plin“, ecranizând nuvela caragialiană ”Păcat“. Mihail avea să rămână, ani de zile un împătimit al platourilor de filmare, realizând film după film, relansând producţia naţională în ultimii ani ai deceniului al treilea, producând - în anii de pionierat ai peliculelor sonore, primele versiuni româneşti ale unor filme străine. A fost primul cineast român cooptat ca membru în Filmbrund (Federaţia Filmului) - Societatea regizorilor de film din Viena. 

A făcut parte din juriului organizaţiei Săptămâna filmului internaţional şi din Societatea Filmului Italian - Carteliari. A mai regizat filmele ”Die Lest“ (Povara), realizată la Viena în 1928; ”Prima Dragoste“ - 1933 la Budapesta, ”Ofiţerul de Gardă“ - 1933 şi semnează scenariul şi regia la „Omul fără identitate“ 1938, ”O scrisoare pierdută“ şi ”Omul cu mîrţoaga“ (1955).

Între 1950 şi 1952, a fost şi profesor la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică. Ultimulul său film a fost turnat în 1957, după care se retrage de pe platouri, îşi scrie memoriile, apărute postum, în 1967, sub titlul ”Filmul românesc de altădată“.


CLICK - Follow us on Google News