În 1989, Odorheiu Secuiesc avea aproximativ 40.000 de locuitori, din care circa 95% erau de etnie maghiară, situaţia fiind aproape similară şi astăzi.

Odată cu prăbuşirea regimului Ceauşescu, în ziua de 22 decembrie 1989, localnicii au ieşit în stradă şi ­şi-au îndreptat furia generată de frustrările acumulate în anii de dictatură asupra organelor de Miliţie şi Securitate.

”Prima dată s-a auzit că au ieşit muncitorii în oraş. Apoi au trecut din zona industrială pe lângă Poliţie, ne-au arătat pumnul şi s-au dus la Primărie. Am văzut la televizor că a fugit Ceauşescu, am zis că e bine, că se linişteşte treaba.

Toată lumea voia să scape de tensiunea respectivă. La Primărie au spart nişte chioşcuri şi au luat băutură, mulţi dintre ei erau dintre cei certaţi cu legea. S-au pus pe băut şi apoi au venit la postul de Miliţie.

Am ieşit afară să-i potolim, dar n-aveai cu cine să discuţi. Erau câteva sute, poate chiar mii. Au spart gazeta de la stradă şi aruncau cu cioburi. Au rupt gardul, iar alţii au intrat prin spate şi au dat foc la Evidenţa Populaţiei.

Noi aveam armele puse în rastel, nimeni n-a tras un foc", povesteşte Mihai Beiuşanu, care în 1989 era ofiţer în cadrul Miliţiei din Odorheiu Secuiesc.

Miliţia şi Securitatea din Odorheiu Secuiesc se aflau în acelaşi sediu, prima era la parter, a doua – la etaj.

Manifestanţii au devenit din ce în ce mai violenţi, au spart geamurile clădirii şi au pătruns înăuntru, unde i-au agresat pe miliţieni şi au distrus tot ce le ieşea în cale, după care au pus foc.

Focul, care se întindea ameninţător, i-a obligat pe ofiţerii de Securitate care se baricadaseră la etaj să iasă din clădire undeva în spatele curţii.

Aici au fost prinşi de manifestanţi şi loviţi cu diverse obiecte contondente. Nici miliţienii şi nici securiştii agresaţi nu au folosit armele din dotare asupra atacatorilor.

Colonelul (r) Costinel Venus Mirea din Craiova, unul dintre militarii răniţi grav în timpul evenimentelor din decembrie 1989, a strâns mărturii despre zilele extrem de tulburi prin care a trecut atunci România.

Una dintre mărturii aparține Gabrielei Ștefania Aurelia Coman, care dezvăluie ce s-a întâmplat în ziua de 22 decembrie la Odorheiu Secuiesc.

Când a venit Revoluţia, soţii Coman trăiau de 26 de ani în Odorheiu Secuiesc. Gabriela Coman era directoare de liceu, dar a părăsit oraşul imediat după Revoluţie.

”La ora 14.00 vorbisem la telefon cu soţul meu şi mi-a zis să stau liniştită, că nu se întâmplă nimic şi o să vină acasă. A fost ultima oară când ­i-am auzit vocea.

Mulţimile – erau toţi beţi – au intrat în curte, au spart, au dat foc. Soţului meu i-a zis cineva să iasă afară, că nu i se întâmplă nimic. Când a ieşit, i-au dat cu ceva în cap şi a căzut la pământ. Acolo l-au călcat în picioare, au smuls hainele de pe el.

S-a târât până aproape de spital, l-au prins şi au vrut să-l înfigă în gardul spitalului, care era în apropiere, dar n-au reuşit şi l-au aruncat peste gard.

Acolo a fost găsit. Mi s-a povestit că o femeie i-a luat pachetul de ţigări, ­care-i căzuse pe jos, şi le-a dat celorlalţi: «Luaţi, că lui Coman nu-i mai trebuie»", povestește Gabriela Coman.

În aceeaşi zi de 22 decembrie 1989, tot la Odorheiu Secuiesc a fost ucis şi Gavril Szekely (42 de ani), fost subofiţer de Miliţie, aflat în rezervă la acea vreme, întrucât se pensionase înainte de termen din pricina unor probleme de sănătate.

”Szekely era un băiat voinic, făcuse lupte în tinereţe. El era acasă, săracul, şi unul dintre colegii mei, şeful de la Cercetări Penale, şi-a adus aminte că maşina lui a rămas în faţa Tribunalului şi avea număr mic.

L-a sunat pe Szekely să se ducă să o ia, să nu i-o vandalizeze demonstranţii. Şi ăsta s-a dus, n-a realizat ce nebunie era la poliţie şi în oraş, el era acasă.

L-au prins acolo unii beţi, era o debandadă pe străzi atunci, şi el, neştiind ce se întâmplă, era şi voinic, i-ar fi dat una lu' unu. Şi atunci s-au adunat mai mulţi şi i-au dat cu răngile în cap, după care l-au aruncat într-un gang. A murit după aceea la spital", povestește Mihai Beiuşanu, fost coleg cu subofiţerul ucis.

Cu adevărat şocant este cazul lui Mircea Buie, ofiţer de Securitate care pe 22 decembrie 1989 a fost bătut în Odorheiu Secuiesc, apoi spânzurat într-un copac din oraş. Buie a supravieţuit miraculos şi a povestit ulterior toată istoria.

”După ce în jurul orei 16.00 am reuşit să salvăm documentele şi să le trimitem în cazarma de la Gheorgheni, în sediul Securităţii, aflat la etaj, am mai rămas câţiva ofiţeri.

Protestatarii au incendiat parterul şi, din cauza fumului, am ieşit în curtea din spate, unde se aflau garajele. Iniţial am dialogat cu manifestanţii, ­i-am îndemnat la calm, dar la un moment dat a apărut un grup de oameni beţi şi foarte agresivi", începe Mircea Buie.

Fostul ofiţer de Securitate, care în prezent trăieşte în Baia Mare, susţine că grupul respectiv era condus de un bărbat îmbrăcat în costum popular secuiesc, care l-a întrebat dacă e ungur sau român.

Buie a încercat să mintă, spunând că tatăl e român, iar mama unguroaică, dar liderul grupului violent a fost nemulţumit şi a poruncit executarea sa.

”După ce s-a dat sentinţa «Executaţi-l!», am fost luat cu forţa şi scos în stradă, pe marginea căreia se aflau nişte castani. Cineva din mulţime a strigat: «Să-l spânzurăm!».

Imediat au adus o frânghie şi o ladă de ambalaje de la sticle. Au legat frânghia de creanga unui castan, m-au urcat pe ladă şi mi-au pus ştreangul de gât. Apoi au tras lada.

Norocul meu a fost că acea creangă a cedat şi s-a rupt. În acel moment, s-a creat o busculadă, provocată de un grup de karatişti, antrenaţi de inginerul Mika Domokos.

Ei m-au înconjurat, mi-au scos funia cu tot cu restul de creangă şi m-au condus în interiorul depozitului Peco din apropiere", rememorează Mircea Buie.

Pe lângă cele şase cadre de Miliţie şi Securitate care au murit în zilele Revoluţiei în urma evenimentelor din Harghita şi Covasna, alţi circa 100 de ofiţeri şi subofiţeri din cele două instituţii au fost răniţi în localităţile din cele două judeţe.

Nici în cazul uciderii lui Dumitru Coman, nici în cel al asasinării lui Gavril Szekely nu s-a pronunţat vreo condamnare. Organele de anchetă au motivat că autorii nu au putut fi identificaţi, deşi, mai ales în primul caz, crima a avut loc în faţa a sute de martori.