Poveste din Tokyo. Românul și japonezii, în fața unui automat defect

10 Noi 2021 | scris de Cristina Romanescu

George Moise este un român care trăiește în Japonia din 2008. Experiența sa de viață printre niponi a condus la publicarea, în 2011, a volumului ”Iertați-mă că nu sunt japonez“ - povestea adaptării (sau a inadaptării) în Japonia. 

Poveste din Tokyo. Românul și japonezii, în fața unui automat defect

George Moise povestește, pe platforma Contributors.ro, una din întâmplările prin care a trecut pe peronul unei gări din capitala niponă, atrăgând atenția asupra faptului că nicio nație nu e eminamente educată sau civilizată, așa cum au impresia mulți dintre români, ci doar că amenzile au reușit să le facă să se gândească de două ori atunci când se ivește ocazia de a încălca o regulă.

_______________________

Pe peronul din Shinagawa, Tokyo, într-o zi normală, cu aglomeraţie normală. Mă duc şi eu ca tot omul obosit la automatul cu sucuri, ceaiuri, cafele, băuturi energizante, complexuri de vitamine, să-mi încarc bateriile. Bag fisele (una sută zece yeni) să-mi iau o chestie cu vitamina C şi nişte B-uri, apăs butonul şi cad vreo patru sticluțe. Era stricat automatul.

Iau una şi mă uit în jur după vreun nene de la cfr-ul lor să-i zic de belea. Mărturisesc însă că primul gând a fost să le iau pe toate şi să văd pe unde le bag (îmi place energizantul ăla de mor), dar am zis nu, nu fi român, poartă-te ca atare. Cum nu se zărea nici un cefejist în mulţime, m-am dus până la primul chioşc de pe peron şi le-am spus lor să-i anunţe pe băieţii cu automatele că au unul care face pe cornul Amalteei.

Între timp beau sucul şi mă întorc la automat să arunc sticla (automatele sunt prevăzute uneori şi cu coş special). Vine un japonez. Dă să bage o fisă, intervin.

- E stricat zic, eu am băgat bani de una şi au căzut patru, uite, mai sunt acolo în locaş.

- Păi, ia-le, zice tipul.

- Nu-mi trebuie, îi răspund, unul e de ajuns.

Eram deja moral, nici n-ai fi zis ca eu sunt ăla căruia îi ieşiseră ochii din cap mai devreme când au căzut sticluţele ca la jackpot.

- E vreo problemă dacă iau şi eu una? clatină japonezul din cap.

- Nu-i automatul meu, zic.

Omul se apleacă, îşi ia, eu între timp mă duc mai încolo, că îmi venise trenul. Înainte să urc, mai trag cu ochiul spre automat. Deja se dusese vestea: un cuplu la vreo 20-25 îşi îndesa cu nădejde sticluțe în genţi, că maşinăria tot curgea şi era păcat să le lase.

Nu, concluzia nu e ”mai dă-i, mă-n mă-sa şi pă japoneji, că şi ei fură”. Nu asta am vrut să zic cu povestioara.

Să lăsăm puţin ipocrizia la o parte şi să acceptăm că moralitatea noastră ca indivizi este de fapt direct proporţională cu oportunităţile care ni se oferă să încălcam o regulă.

Şi dacă aplicăm treaba asta pe grupuri mai mari, o să înţelegem poate că nu există naţie educată sau civilizată prin excelenţă, ci doar popoare dresate de ani întregi de amenzi şi restricţii. (Mă refer, evident, la ţările unde există legi, justiţie şi poliţie și, nu în ultimul rând, o opinie publică.) Din punctul asta de vedere, Romania e deocamdată un copil cu handicap crescut de lupi.

Cu timpul, da, probabil se formează nişte obiceiuri şi după nişte generaţii, japonezul iese din proprie iniţiativă să măture frunzele căzute pe trotuarul din faţa casei, neamţul duce pet-ul înapoi la reciclare, olandezul acordă prioritate bicicliştilor şi aşa mai departe.

Să ne amintim o scenă clasică, pe care o trăiește cel puțin o dată oricine face o vizită rudelor de la țară, în bătătură, la un pahar de vin, care ne spune cam pe unde suntem acum.

- Şi cum e, dom´le la Bucureşti? Chiar aşa, cum zice la televizor, că fură ăla şi ăla?

- Aşa e, zice cel de la oraș dând din cap. Mata ştii mai bine, eu nu mă uit la ştiri.

- Toț´fură, dă-i dreacu´!

- Aşa e…

- Io nu ştiu la Bucureşti, da´ la noi fură primaru´ şi consilierii dă stinge. Şi-a făcut vilă, are doo maşini şi i-a loat casă şi lu´fi-sa la oraş. Maşină, școală… dă unde? S-a apucat dă drum, stă şi-acuma nisipu´n ploaie. Consilierii la fel, mână-n mână… S-a ales prafu´ dă ceapeu. Tot´fură, dă-i dreacu´!

Mai ia un pahar, mai scuipă năduful în praf, după care zice:

- Adevăru´ e că, şi io dac-aş fi în locul lor, la fel aş face!”, a scris George Moise pe Contributors.ro.


CLICK - Follow us on Google News