Povestea tristă a Vioricăi Zaiat a fost relatată pe larg de media italiană, care atrage atenţia asupra modului în care destinul imigranților poate fi afectat de singurătate și de problemele de adaptare printre străini. 

Viorica Zaiat a rămas orfană în copilărie. A ajuns în Italia crezând că și-a întâlnit marea iubire, dar după zece ani a divorţat.

Din cauza acestui eveniment nefericit a căzut pradă depresiei și în scurt timp şi-a pierdut locul de muncă. A ajuns să doarmă în stradă sau, în cel mai fericit caz, într-o baracă de lemn insalubră, în care tremura de frig. 

A început să consume alcool, probabil un mod prin care încerca să uite de suferinţă, și acest viciu i-a pecetluit soarta. A murit la 45 de ani, iar la înmormântarea ei au fost prezenţi doar cinci persoane, printre care doi oameni fără adăpost, români şi ei.

”Viorica, şase limbi şi o diplomă. La revedere femeii fără adăpost din Florenţa care iubea viaţa”, e titlul ales de jurnaliştii de la Corriere Fiorentino.

”Ea a murit pe stradă, la vârsta de 45 de ani, într-o cocioabă de lemn din grădina spitalului Careggi din Florenţa. Uitată de toată lumea, în general indiferenţă. Au fost cinci persoane la înmormântarea ei, la Trespiano. Nici măcar un preot, nici măcar o rugăciune”, scriu italienii. 

Tratată cu indiferenţă, ea a trecut printr-o adevărată dramă, peste care s-a suprapus alcoolismul. Viorica s-a îmbolnăvit grav, a făcut ciroză hepatică şi a murit. ”Dar era o ființă, cu inimă şi avea o poveste. Nimeni nu o poate readuce la viaţă, dar povestea da, putem şi vrem să o spunem”.

Autorul articolului aminteşte de momentul în care a întâlnit-o pentru prima dată pe Viorica, în urmă cu mai mult de 10 ani. ”Era 20 octombrie 2011 când ne-am întâlnit cu Viorica. ”Vin din Moldova şi am pierdut totul. Mi-am pierdut soţul, casa, locul de muncă”, spunea ea atunci. 

Şi totuşi, românca părea că va reuşi să se redreseze. A reînceput să lucreze, ca interpret pentru un judecător, însă din nou viciul a readus-o brutal pe o pantă descendentă a vieții sale.

Aşa a ajuns din nou în situația în care avea doar locuri de muncă prost plătite, care îi ajungeau doar cât să nu moară de foame. Viorica trăia într-o colibă de lemn în care consuma litri de vin zilnic.

”În coliba ei erau mereu cutii de vin. Vinul alb, cel mai ieftin. Nu a vrut să se schimbe, banii pe care i-a câştigat i-a cheltuit pe alcool. Ar fi putut să-şi refacă viaţa, să închirieze o casă, să redescopere dragostea, dar în adâncul sufletului său avea întuneric.

Mulţi i-au spus să meargă să facă tratament, dar ea a refuzat, încăpăţânată, ascunzându-se în continuare după un zâmbet ce îi ascundea chinul”, mai notează Corriere Fiorentino.

În urma articolului, în viaţa ei a apărut un nou punct de cotitură, și părea că va reuşi să îşi schimbe viaţă. A fost angajată la un supermarket din reţeaua italiană Esselunga.

”Iată-o la casierie: aceeaşi persoană, dar diferită. Unghiile lungi, colorate, părul curgându-i strălucitor.

Reuşise să învingă soarta. Ea a spus că şi datorită acelui articol a reuşit să-şi găsească de lucru. În sfârşit, viaţă nouă, era fericită, aşa a spus ea. Locuia într-un azil de bătrâni şi îşi cumpărase o maşină nouă”, povestesc jurnaliștii italieni.

Numai că destinul ei s-a întors încă o dată împotriva sa. Viorica a avut un accident cu maşina, din care a scăpat cu viaţă doar ca prin minune, dar a rămas cu sechele şi cu probleme mari.

A fost internată la spital după accident, apoi a încetat să lucreze. Fantomele trecutului reveniseră în viaţa ei şi puseseră din nou stăpânire pe ea. De data aceasta, defintiv. 

În ultimii ani ai vieţii şi-a ras părul şi s-a întors în coliba insalubră. Alvaro, un medic voluntar în vârstă, s-a îndrăgostit de ea, ajutând-o cu tratamentul, iar preotul bisericii San Giovanni Battista a încercat să o ajute asigurându-i în fiecare zi prânzul şi cina.

Doar ei mai erau prezenți în viaţa sa tristă, insistând zi de zi în încercarea de a o convinge să se întoarcă la muncă şi să dea uitării trecutul. 

Inevitabil, boala i-a fost fatală. Însoţită de doar cinci oameni pe ultimul ei drum, printre care Marius şi Adrian, doi oameni fără adăpost, Viorica s-a despărţit definitiv de lumea care i-a fost atât de ostilă încă din copilărie.

După moartea româncei, jurnaliştii italieni au găsit în colibă jurnalul pe care îl ține Viorica. De acolo au aflat că a fost timp de 10 ani căsătorită cu un italian din Rimini, că tatăl Vioricăi a murit când ea era mică, iar mama ei a murit tot din cauza alcoolui.

Concluzia e una tristă: fantomele trecutului au adus-o pe Viorica pe un drum greşit, făcând-o să ajungă exact în aceeași situație ca și mama ei şi să moară în cele din urmă, pradă unei boli cumplite şi durerilor fizice şi nu numai.