Sextil Pușcariu: Doi brașoveni au suflat în bec, la Viena, timp de două ore încercând să stingă lumina!

16 Iun 2019 | scris de Anita Raicu

Când a fost nivelul de dezvoltare a României unul comparabil cu cel de afară? Cu greu această întrebare poate primi un răspuns care să ne mulțumească...

  • Sextil Pușcariu: Doi brașoveni au suflat în bec, la Viena, timp de două ore încercând să stingă lumina!

Modernizarea societății nu pare să fi entuziasmat românii decât în rare ocazii, de-a lungul istoriei, conservatorismul fiind unul dintre factorii care au contribuit la decalajul față de zona Europei centrale și occidentale.

Institutului de Cercetare a Calității Vieții din cadrul Academiei Române a realizat multe studii care ne dau o imagine corectă despre modul în care românii s-au adaptat schimbărilor tehnologice sau sociale.

Dacă lucrurile merg bine, atunci de ce să le schimbăm? De ce să fie introdus iluminatul electric, atunci când cel pe gaz funcționează? Cam așa era gândirea în elita brașoveană din secolul al XIX-lea, oraș care făcea parte din Imperiul Austro-Ungar.

Aceast concept apare menționat într-un eseu realizat de către Ștefan Ungurean, conferențiar doctor la Facultatea de Sociologie și Comunicare din cadrul Universității Transilvania din Brașov, care evocă o scriere a lui Sextil Pușcariu pentru a prezenta mentalitatea din cadrul urbei.

”(…) doi brașoveni ajungând, la finele veacului trecut (e vorba de secolul al XIX-lea), la Viena, când au vrut seara să stingă lampa electrică pe care o aprinsese chelnerul în odaia lor, au suflat cu disperare un ceas în «para» – căci așa se zicea la Brașov, după nemțește, la bec – lămpii de pe noptieră și nereușind s-o stingă, au dormit cu lampa aprinsă, jenându-se să sune pe chelner”, potrivit lui Pușcariu.

Potrivit conf. univ. Ștefan Ungurean, care analizează în studiul său dinamica socială a Brașovului, pornind de la datele demografice,această reacție poate avea explicația în mentalitatea locuitorilor din zonă, .

În anul 1814, populația Brașovului număra cam 20.000 de locuitori, iar la recensământul din 1850 aceasta era de 21.782 oameni. În 1890 se ajunge la 30.516 locuitori, iar la 1910 populația număra 41.056 de suflete.

Ponderile diverselor etnii se tot schimbă: sașii scad de la 40,7% la 26,4%, iar a românilor de la 40% la 28,7%. Crește, însă, ponderea maghiarilor, de la 13,4% la 43,4%.

Abia în 1807 i se recunoaște dreptul primului evreu de a locui în Brașov, iar în 1826 este consemnat dreptul de a locui în cetate primelor patru familii.

Același lucru se constată și la nivel religios: niciun cult, în afară de protestanți nu are biserici proprii în oraș: abia în 1711 primesc catolicii maghiari acest drept, iar ortodocșii greci la 1730. Românii ortodocși și evreii vor primi acest drept abia la finele secolului al 19-lea sau începutul secolului al 20-lea și doar cu condiția să nu fie la stradă.

Deschiderea către modernizare se face cu întârziere și treptat în Brașov, iar cauzele sunt multiple:

- amenințarea unei invazii turce sau tătare nu mai există, iar Brașovul domină economic satele din jur.

- investițiile erau rare.

- breslele reprezentau un sistem închis de producție și familie, iar acest sistem s-a menținut chiar dacă Evul Mediu trecuse de mult. Breslele au dispărut abia în 1892-1893.

- timp de sute de ani, brașovenii au fost dominați de mentalitatea austeră protestantă, iar aceasta a condus la principiul că potrivit căruia valoarea lucrurilor este dată utilitatea lor, nu de posibilitatea dinamică de a le schimba.

- nu a existat nici curiozitatea și nici nevoia de a se trece la utilizarea curentului electric și de se a construi o centrală de producere a energiei electrice.

Eseul conf. univ. Ștefan Ungurean a apărut pe platforma online a Institutului de Cercetare a Calității Vieții din cadrul Academiei Române. Numită ”România Socială”, care găzduiește mai mulți autori și studii.

Eseul face parte dintr-un grupaj mai mare, intitulat ”România deleuziană”, care detaliază o lucrare numită ”Calea ferată suburbană Brașov – Satulung. Brassó-Hosszúfalusi Kózúti Vasút”, care îi are ca autori pe Gruia Hilohi, Alexandru Daneș și Jonas Andras.

Trenul respectiv este, în esență, un tramvai cu abur, care făcea legătura între Săcele și Brașov, și care, dacă în afara orașului avea gări ca un tren normal, în Brașov acesta acționa ca un tramvai, având stații, tocmai pentru că Brașovul nu dispunea de o centrală electrică la care s-ar fi putut alimenta unul electric.
 

SHARE