Cum e să descoperi, după 60 de ani, că în loc să faci parte dintr-o familie înstărită, ai fost schimbat la naștere…

Cum e să descoperi, după 60 de ani, că în loc să faci parte dintr-o familie înstărită, ai fost schimbat la naștere...

A fost crescut cu greu de cea despre care credea că îi este mamă, într-o mică garsonieră, alături de alți trei frați, în care singurul obiect de lux era aparatul de radio.

La școală a fost nevoit să urmeze cursurile serale, pentru că ziua era nevoit să muncească într-o fabrică, pentru a ajuta la întreținerea familiei. A devenit șofer de camion, nu s-a căsătorit niciodată.

Așa sună, în termeni lapidari, modul în care și-a trăit viața unui japonez de 60 de ani, care a avut neșansa să fie schimbat la naștere cu un alt copil.

În loc să facă partre dintr-o familie înstărită, japonezul a fost nevoit să înfrunte destinul într-o altă casă, la limita sărăciei, crescut de o mamă care și așa lupta din greu să-și întrețină ceilalți copiii, singură, după decesul soțului său.

În tot acest timp, în familia din care ar fi trebuit să facă parte, frații săi au primit educație privată, ceea ce le-a permis absolvirea unor universități de prestigiu și accesul în poziții de conducere ale unor companii, bine remunerate.

Schimbul de copii și de destine petrecut la maternitate a fost descoperit de cei din familia înstărită.

Suspiciunea a plecat de la faptul că trăsăturile fratelui cel mare nu semănau deloc cu cele ale celorlați trei frați și a mai contat și povestea mamei lor despre prima baie pe care i-o făcuse acestuia în maternitate, când a rămas nedumerită de faptul că purta alte haine decât cele aduse de acasă, cu care ar fi trebuit să fie îmbrăcat.

După decesul părinților, cei trei frați au solicitat efectuarea unui test ADN, care le-a confirmat ipoteza și și-au dat de urma ceui înstrăinat după ce au consultat arhiva maternității, dovedindu-se că fratele lor natural fusese schimbat, din greșeală cu un alt copil, născut cu 13 minute mai târziu.

O instanță din Tokyo a decis ca maternitatea să plătească daune în valoare de 38 de milioane de yeni (aproximativ 320.000 de euro). 32 de milioane de yeni (270.000 de euro) îi vor reveni bărbatului, pentru suferința materială și psihologică suferită, iar restul fraților săi biologici.

”Nu mi-a venit să cred. Ca să fiu cinstit, mi-a fost greu să accept așa ceva. Aș fi avut o cu totul altă viață… Mi-aș dori ca maternitatea să poată da timpul înapoi până în ziua în care m-am născut”, a declarat șoferul de camion, citat de The Independent.

”Aș fi dorit să-mi cunosc părinții biologici, să-i întâlnesc, să le vorbesc. Nu mi-am putut stăpâni lacrimile atunci când le-am privit fotografiile”, a mai adăugat el.

După dispariția celei care l-a crescut, despre care spune că a fost născută pentru a îndura toate greutățile vieții, japonezul este nevoit să aibă grijă și de frații săi non-biologici, mai în vârstă, dintre care unul tocmai a suferit un atac vascular cerebral.

Jurnaliștii britanici menționează că toți cei patru frați, chiar și cel cu care a fost schimbat la naștere, păstrează legături strânse cu cel regăsit peste 60 de ani.

Un medic ATI de la Institutul ”C.C Iliescu” din București s-a sinucis

Un medic ATI de la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare ”Prof. Dr. C.C. Iliescu” din București a murit vineri dimineață. Doctorul avea 58 de

Un tânăr de 23 de ani a murit într-un salon de tatuaje dintr-un mall din Timișoara

Un tânăr în vârstă de de 23 de ani, client al unui salon de tatuaje dintr-un mall din Timişoara, a încetat din viață, vineri, după

Reacția unei adolescente, căreia i-a fost refuzat un avort, a lăsat-o pe doctoriță în lacrimi

O adolescentă în vârstă de 17 ani, elevă în clasa a XII-a, s-a prezentat marți seara, 9 aprilie 2024, alături de mama ei, la Unitatea

O pisică gestantă a venit singură la ușa unui spital veterinar, pentru a cere ajutor – video

La spitalulul veterinar Arcadia Vet din Iași s-a petrecut un eveniment neașteptat, care demonstrează că, în ciuda reținerilor pe care le manifestăm, animalele sunt mult

Managerul Spitalului Sf. Pantelimon: ”Nu sunt date care să ateste o viciere a tratamentului la ATI. Decesele nu puteau fi evitate”

Într-o declarație de presă, managerul Spitalului Sf. Pantelimon din București, Bogdan Socea, a declarat că primele date arată că nu au existat nereguli în privința

Un sătean a scos din pământ conducta de canalizare a unei localități cu peste 5.000 de locuitori

După ce s-a judecat timp de șapte ani cu Primăria, un localnic din comuna Dragotești, județul Gorj, și-a suflecat mânecile și s-a pus pe treabă

Tatăl lui Sebi, studentul ucis în accidentul de la 2 Mai: ”În țara noastră banul este la putere, banul cumpără totul, la justiție, la cei care ne conduc”

Tatăl lui Sebastian Olariu, unul dintre cei doi tineri uciși în august 2023 de către Vlad Pascu care se urcase drogat la volan, a declarat,

Anchetă la Spitalul Sfântul Pantelimon din Bucureşti, după un val de decese suspecte în secţia ATI

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au demarat o anchetă la Spitalul Sfântul Pantelimon care va cerceta veridicitatea unei sesizări cu privire la un

Fostul actor și sportiv american O.J. Simpson a murit

Fostul jucător de fotbal american și actor O.J. Simpson a murit la 76 de ani, fiind bolnav de cancer, scrie ABC News. ”Tatăl nostru, Orenthal

Akebono, marele campion la sumo, a murit la 54 de ani

Akebono, primul mare campion de sumo venit din afara Japoniei, a încetat din viață la 54 de ani. În urma sa au rămas soția și