Smiley, gest emoţionant pentru un elev batjocorit de colegi - video

16 Iun 2019 | scris de Anita Raicu

Smiley a mers în vizită la o şcoală din Bucureşti, în timpul orelor de curs, pentru a-i ura "La mulţi ani!“ lui Emanuel, un băiat care a împlinit 13 ani şi care este izolat constant de către colegii de clasă. 
 
Emi, este una dintre victimele bullying-ului şi este izolat pentru că e diferit. Are ADHD şi probleme de vedere, ceea ce face ca el să se descurce mai greu la şcoală, iar colegii lui cred că e favorizat de profesori pentru că are programa adaptată şi îl resping. 

  • Smiley, gest emoţionant pentru un elev batjocorit de colegi - video

Prezenţa lui Smiley, care a apărut din senin în timpul orei de română, l-a bulversat nu numai pe Emi, ci şi pe colegii care au amuţit când artistul a intrat în clasa lor cu un tort şi un cadou pentru băiat.

”Când am intrat în clasă, toţi păreau bulversaţi. Emi, care stătea în prima bancă, nu ştia cum să reacţioneze, s-a emoţionat foarte tare când m-a văzut. M-a impresionat cu totul, aflasem destule lucruri despre el şi despre cât de greu îi e să fie singur şi umilit de colegi“, mărturisește Smiley.

Smiley a primit o scrisoare de la mama lui Emi în care aceasta a povestit situaţia lui, dar şi toate greutăţile pe care ea le întâmpină în încercarea de a se împotrivi bullying-ului din şcoală și de a-l proteja pe Emi.

”Am primit o scrisoare care m-a emoţionat. Ştiam de bullying, de cât de prezent este în şcoli, de cyber bullying, cel care continuă în online, dar nu am realizat cât de acut este în realitate.  Am început să mă intersez, aşa am ajuns şi la «Salvaţi copiii» şi am fost şocat să aflu că România este pe locul 3 în Europa la cazurile de bullying. Aşa că  m-am hotărât să apar la şcoală la Emi şi să fac un material dedicat pe vlog despre asta“, a spus Smiley. 

SHARE